Înapoi în trecut

Înapoi în trecut

  • WpView
    Membaca 95,296
  • WpVote
    Vote 8,503
  • WpPart
    Bab 29
WpMetadataReadBersambung
WpMetadataNoticePublikasi terakhir Jum, Agt 31, 2018
WpInfo
Fiksi
Romansa
"Trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naşte din el. - Anatole France" Rhea Miller simte pe propria-i piele efectele greşelilor sale din trecut. Prinsă în naivitatea şi inocenţa copilăriei, îşi semnează sentinţa la un viitor plin de regrete şi frământări, trecutul, dar şi viitorul, purtând acelaşi nume: Jax Howard. Prinsă între recâştigarea încrederii părinţilor ei şi reîntoarcerea băiatului ce-i spulberase visurile, se lasă prinsă de noi motive şi secrete ascunse. În încercarea de a scăpa de trecut şi de amintiri, cade în tunelul întunecat al cărui drum spre lumină este închis chiar de ea însăşi. Prima sa decepţie se dovedeşte a fi şi a doua, dar nu şi ultima. Fuga disperată spre aspiraţii irealizabile o împinge înapoi în ghearele patimei şi dorinţei pentru interzis. Toate drepturile rezervate, Devona R. Hawkins, 2016. Copertă creată de @xenomorphius
Seluruh Hak Cipta Dilindungi Undang-Undang
#7
greseli
WpChevronRight
Bergabunglah dengan komunitas bercerita terbesarDapatkan rekomendasi cerita yang dipersonalisasi, simpan cerita favoritmu ke perpustakaan, dan berikan komentar serta vote untuk membangun komunitasmu.
Illustration

anda mungkin juga menyukai

  • Sinners in Temptation // Reign of Sinners I
  • Ultimul glonț
  • Nu-mi răpi inocența
  • Gamble on souls
  • Semnul lui
  • Sub cerul care arde
  • DORINȚE ASCUNSE
  • Forțată să fiu a lui
  • Make me smile
  • Între Pericol Și Dorință

Fost titlu "Don't Blame Me" Victoria Sinclair nu crede în eroi. Nici în salvare. Și cu siguranță nu crede în iubire. Nemiloasă și calculată, își construiește un imperiu din secrete, tranzacții periculoase și oameni dispuși să plătească pentru viciile lor, în curtea renumitului institut Saint Northwest Academy, sub masca roșie a mascotei academiei. Nu are prieteni, doar pioni. Nu are slăbiciuni, doar strategii. Totul merge conform planului. Până la Damon Northwest. El nu se teme de ea. Nu se lasă intimidat. O tachinează până la exasperare, o împinge dincolo de limite și face ceea ce nimeni nu a îndrăznit: o face să simtă. Iar când el cade primul, obosit de lupta nesfârșită, Victoria rămâne rece. Indiferentă. Convinsă că poate merge mai departe, neatinsă. Doar că unele războaie lasă urme. Și când își dă seama că și-a pierdut singurul adversar pe măsură, e prea târziu. Pentru că iubirea nu o distruge pe Victoria Sinclair. Absența ei o face.

Detail lengkap
WpActionLinkPanduan Muatan