Story cover for Cum e viata   by MariaSinghel
Cum e viata
  • WpView
    LECTURAS 15
  • WpVote
    Votos 1
  • WpPart
    Partes 1
  • WpView
    LECTURAS 15
  • WpVote
    Votos 1
  • WpPart
    Partes 1
Continúa, Has publicado mar 10, 2016
Sunt Maria , o fată simplă care sta cu prieteni falși ...
Mă gândesc câteodată ... Am un prieten/a care nu mă folosește ? 
Pai... Nimeni nu îmi poate răspunde ...
Sunt întrebări infinite legate de această lume , de exemplu: cum respiram sau clipim fără a ne da seama, când dormim corpul nostru încă , cum gravitația merge în continfuncționează  , dacă intr-o zi nu ar mai răsării soarele ce ne-am face ? Și astea sunt doar 1% din milioanele de întrebările mele 
Ideiea in sine este ca viata cateodata de face fericit alte data suparat dar oricum am face noi tot nemultumiti suntem . 
Sunt singurul om care poate spune : SUNT FERICITA PENTRU CA AM O VIATA SI CA NU TREBUIE SA STAU IN SPITALE , PE STAZI SAU IN GHETOURI ..
TREBUIE SA FIM FERICIT DE VIATA PE CARE O TRAIM 
Todos los derechos reservados
Tabla de contenidos
Regístrate para añadir Cum e viata a tu biblioteca y recibir actualizaciones
O
Pautas de Contenido
Quizás también te guste
Quizás también te guste
Slide 1 of 10
Capitolul 1 :  Uniforma și Pâinea caldă  cover
Ajutor printre cuvinte cover
Totul despre sex  cover
Character Inspiration cover
Eseuri BAC  cover
Jurnalul unei curve cover
Povestiri triste ( incearca sa nu plangi) cover
BTS reactioneaza la....  cover
Despre mine, despre voi  cover
Argumentări bac cover

Capitolul 1 : Uniforma și Pâinea caldă

1 parte Continúa

​În satul nostru, numele tatălui meu deschidea toate ușile. Când trecea pe drum în uniforma lui de colonel, călcată la dungă, oamenii se opreau din treabă și își scoteau pălăria. Era simbolul ordinii, al puterii și al unei vieți împlinite. Eram „familia de gospodari": aveam tractor în curte, animale multe și pământ care dădea rod cât vedeai cu ochii. Casa noastră mirosea mereu a pâine proaspătă și a prăjituri făcute de mama, femeia care nu stătea o clipă, fiind inima care ținea totul în mișcare. ​Dar uniforma aceea, pe cât de mândră era, ascundea un secret pe care doar noi, cei patru copii, îl știam. ​Nu se întâmpla des. Tata nu era un om care să bea în fiecare zi. Majoritatea timpului era eroul nostru, tatăl care ne lua cu el pe tractor la arat sau se punea pe burtă în iarbă, printre capre, ca să ne spună povești. În acele momente, îl iubeam atât de mult încât ne dureau inimile. Dar liniștea noastră era ca o pojghiță subțire de gheață. Știam că, uneori, după ce își agăța haina militară în cuier, în ochii lui se aprindea o scânteie străină. ​Atunci, mirosul de cozonaci din bucătărie era înghițit de mirosul greu, înțepător, de rachiu. Și atunci știam că viața noastră de „familie de colonel" se termina, iar supraviețuirea noastră începea în lanul de porumb.