File din Jurnal | George Shelley (în curs de editare)

- Nu plânge, te rog! Nimic nu mai poate fi schimbat...
- Dar te iubesc!
El se întoarse cu spatele. Pusese mâna pe clanță, dar nu îndrăznii să iasă. Se întoarse rapid și strânse în brațe . O lipi efectiv de pieptul lui încât îi auzi bătăile inimii.
Inimile lor băteau împreună. Amândoi aveau lacrimi în ochii.. nu credeau că o să se despartă vreodată.
- Așa dai tu cu piciorul la tot? țipă ea dând cu pumnii în pieptul lui
El nu răspunse
Îi mai spuse un singur lucru, ce o făcu să fie mai calmă pe moment.
- Să nu mă uiți...Şi plecă..

De atunci lumea ei e ruinată, și singurul care-i știe acum durerea e jurnalul. Mii de vise, mii de pete de culoare pe foaia alba a vieții, sute de săruturi furate..acum toate erau spulberate ca nisipul de vânt. Își dorea sa dispară. Şi cel mai mult își dorea să-l uite … acum ăsta era visul ei.. dar va fi de ajuns să-și piardă credință în visul ei, chiar și o singură secundă, pentru ca acesta să se sfărâme în mii de cioburi. Privea în jur, tot ce vedea era legat de el. Orice bucățică din lumea ei, îi amintea de el. Şi cu toate astea, le-a așteptat, le-a așteptat două veri consecutiv. Credea că minte. Că o minte, dar el și-a ținut promisiunea, și nu s-a mai întors niciodată.
Lacrimile au continuat să apară, iar suferința fetei nu a dispărut. Dar timpul a fost analgezicul rănilor ei, cu timpul a reușit ușor-ușor să treacă peste. Pur si simplu renăștea. Dar încă îl mai ținea minte.
De atunci si-a jurat ca îl va urî pentru totdeauna, dar ura va putea persista și în prezența lui?

Drepturi de autor © 2013 _Giggle