O Nouă Eră e un volum de poezii care simbolizează începutul unor scrieri despre care credeam că nu mai sunt capabilă. Acum 7 ani am scris ultima poezie și am crezut că nu mai am inspirație pentru așa ceva, însă realitatea mi-a demonstrat contrariul. Iată, deci, cum voi redescoperi ,,vechi tărâmuri noi".

poezie despre procesul unei morți pe timp de toamnă

Sunt un biet începator, așez sentimente pe rânduri și apoi le daruiesc lumii. Sunt un simplu baiat visator. Sunt doar eu si gândurile mele.

Poezii pe placul tuturor!

Poezie

Pe zile reci și tulburi dimineți, Mă uit în jos, la cerul sclipitor Și văd cum spre ai tăi pereți Se imprimă un cuvânt, ușor, ușor...

Tu, dar fără de preț ... Cum m ai ales pe mine? Să-ți fiu și zi, și noapte Să-mi fii și greu și bine.. Dar mai presus de toate, Să fii a mea iubire! Tu, pată de culoare Pe-al meu fundal închis.. Te simt în al meu pântec Deci nu ești doar un vis! Un scop măreț în lume, Prin tine-am dobândit Căci cu a ta putere Tu mamă m-ai numit.. Nu-s de ajuns romane Să pot să-ți mulțumesc, Căci dintr-atâtea case Pe mine m-ai ales ..🙏

Poezie, suflet lin, întortocheat, Târăște-mă prin neant. #1 in nonsens 26.08.2024

Timpul? Dacă ne întrebăm ce este și cum poate fi definit, atunci răspunsul cel mai la îndemână ar fi acela că nu îl putem vedea, atinge, mirosi sau auzi, decât dacă nu vorbim despre un ceas. Timpul doar se simte... și încă cum! Când ne grăbim, zboară ca vântul, când ne temem, pierduți printre atâtea gânduri, momentul așteptat întârzie să apară, ori poate când suntem binecuvântați cu un zâmbet pe chip, timpul se pierde parcă în neant, devenind numai un vag amănunt al vieții noastre. Timpul este singurul care cunoaște toate poveștile noastre, este singurul care ne-a privit în momente cruciale sau poate ne-a răpit clipele de care încercam cu atâta disperare să ne prindem. Tot el este cel care ne-a vindecat răni sau ne-a îngropat amintiri. Oricum am privi timpul, o poezie îl poate cuprinde mai bine decât orice gând. Astfel, las printre aceste pagini, frânturi din ceea ce fiecare dintre noi numește timp, frânturi din ceea ce noi simțim și de ale cărui aripi ne lăsăm purtați până când, în sine, va deveni numai o amintire.

Poezii