--- Ea avea doar șaisprezece ani. Un chip fragil, cu trăsături fine și pielea ca porțelanul. Părul ei lung, castaniu cu reflexii aurii, cădea în valuri moi peste umeri. Ochii verzi, mari și adânci, păreau mereu în căutarea unui adevăr pe care nimeni nu i-l spusese. Era naivă, prea tânără pentru lumea în care fusese aruncată, dar cu o frumusețe care îți rămânea în minte. Eduard avea douăzeci și patru de ani. Părul lui era negru, tuns scurt, mereu searanjat cu precizie. Ochii, de un albastru intens, erau reci, calculați, ca un ocean în mijlocul iernii. Maxilarul bine definit, buzele subțiri, mereu într-un semi-zâmbet enigmatic. Avea o prezență care impunea - liniștită, dar periculoasă, ca un animal de pradă care nu are nevoie să-și arate colții ca să sperie. În acea seară, ea spusese doar că o doare capul. Tatăl ei - bărbat cu sânge de gheață și cuvânt greu în lumea mafiei - i-a întins o pastilă și i-a spus că e pentru dureri. Vocea lui a fost calmă, aproape grijulie, dar în ochi avea o umbră de vină pe care ea nu a știut s-o citească. A înghițit-o fără să întrebe. Nu știa că fusese promisă. Nu știa că urma să-i aparțină lui Eduard. Nu știa că, în acea noapte, avea să piardă tot ce însemna libertate. S-a trezit cu capul greu, învelită în cearșafuri străine. Rochia ei era șifonată, părul răvășit, iar inima îi bătea nebunește. În cameră era liniște, dar el stătea acolo - în picioare, cu spatele rezemat de perete, privindu-o calm.