Toți se uitau la mine....nicidecum sa ajute ci doar sa privească. Ma durea foarte tare capul, iar ochii...ochii îmi ardeau, simțeam cum din clipa în clipa îmi luau foc. Oh, atâta durere....parintii mei !
Dau sa ma ridic dar parca corpul nu ma asculta ....parintii mei....trebuie sa fac ceva...nu ii pot pierde! Dar degeaba înceram sa ma ridic de pe asfaltul ud și rece....corpul nu îmi răspundea,cu cat mai mult ma impotriveam și doream sa ma ridic, capul îmi exploda de durere. Mi-aș dorii sa mor, nu vreau și nici nu pot să-mi imaginez ca voi trăii fără părinții mei. Lacrimile începeau sa curgă, nu puteam misca mana ca să-mi șterg obrazul....curgeau și curgeau, spălându-mi fata. Doamne, nu ma lăsa acum, te rog !
Bună! Sunt Anomena, este prima carte pe care o scriu. Sper sa va plac, lectura plăcută.