Strigătul

-Nu te întoarce la ei! Nu mă lăsa singură! Am nevoie de tine.

-Nu te voi lăsa. Voi fi mereu în sufletul tău, ține minte! Oriunde aş ajunge, dacă ai nevoie de mine e suficient să mă chemi în gând şi voi fi la tine. Medalioanele sunt portale între noi. Dacă eşti în pericol, el va lumina şi eu voi ştii ca să vin. Nu te teme.

-Te rog, ai grijă de tine! Nu mi-aş ierta-o niciodată dacă ți s-ar întâmpla ceva.

Îi mângâi chipul angelic şi îmi strâng ochii cât de tare pot ca să nu încep să plâng. Trebuie să îşi salveze familia. Îi simt brațele care mă înconjoară şi mă agăț de el cât pot de tare. Buzele ni se unesc într-un sărut moale şi plin de durere. Mă strânge tare la piept şi aud cum îi scapă un suspin, moment în care simt că explodez şi mă eliberez imediat din brațele lui, luând-o la fugă prin pădurea deasă, râuri de lacrimi curgând pe obrajii mei.

Oare îl voi mai vedea vreodată?