Pierduti printre ruine

Pierduti printre ruine

  • WpView
    Reads 91
  • WpVote
    Votes 12
  • WpPart
    Parts 1
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Thu, May 26, 2016
Secolul 25. Un secol dominat de tehnologie, un secol unde concepte precum "ieșit in parc", "ieșit la cafenea", "mall" sau "liceu" sunt practic inexistente. Un secol unde majoritatea populației, in special tinerii, își petrec timpul liber in casă, pe telefoane, tablete și laptop-uri. Dar atunci când un grup de adolescenți, cuprinși de curiozitate, pornesc într-o expediție prin pădure, aceștia vor descoperi că uneori lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Ei descoperă un oraș antic, un oraș ce odată era populat, in prezent fiind o ruină. Începând să-l exploreze, vor afla repede că lumea nu a fost dintotdeauna ceea pe care o știu ei in prezent. Ii mulțumesc Alexandrei ( C-A-M15 pe wattpad ) pentru copertă, chiar este super ♥ Si sper să vă placă, lectură plăcută!
All Rights Reserved
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Ochii de gheață din adâncul zăpezii
  • Din Prostie In Poveste - Cum Sa Strici Tot Si Sa Pari Ok
  • You are mine//J.JK//
  • ~Prințesa si Mafiotul ~
  • LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
  • El Silencio de Madrid
  • VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3
  • Elin
  • A House of Second Chances
  • Thalas: Căpitanul nimănui

"Un foșnet de zăpadă călcată m-a făcut să-mi țin respirația. Am privit înspre marginea pădurii și l-am zărit. Era fința. Nu se ascundea de data asta, nu încerca să se piardă în umbre. Stătea drept, cu mantia albă fluturându-i în jur, ca și cum chiar vântul s-ar fi înclinat în fața lui. Ochii lui... îmi străpungeau sufletul. Am făcut un pas, apoi altul, coborând scările cabanei. Știam că ar trebui să trezesc pe cineva, să nu fiu singur, dar ceva mă împingea înainte. Parcă mă chema. Parcă legătura dintre noi exista cu mult înainte ca eu să pășesc în pădurea asta. -Cine... cine ești? am întrebat, vocea mea tremurând ca o frunză prinsă între furtuni. El nu a răspuns. Doar a ridicat o mână, iar în palmă s-a strâns fulg după fulg, până când zăpada a devenit o sferă străvezie, luminoasă, ca un ciob de cer înghețat. Mi-a arătat-o, și pentru un moment am avut impresia că văd ceva în ea - umbre de chipuri, ziduri de gheață, un secret ce pulsa în adâncul pădurii."

More details
WpActionLinkContent Guidelines