Singuratatea,omara Vieti

Poate ca eram copilul acela sensibil pe care îl făceai "urat", iar el se ducea într-un colt și începea sa plângă, poate eram acel copil pe care toți îl evitau si-l credeau ciudat, poate eram acel copil care avea nevoie doar de o îmbrățișare și sa i se spună "totul va fi bine", poate eram acel copil care nu avea nevoie de nicio jucărie, avea nevoie de voi, avea nevoie sa fiți acolo și sa-l încurajați când cădea sau se simțea prost. Avea nevoie de voi, părinți. Îmi pare rău că nu ați putut fi niciodată acolo și ca îmi aduceati o jucărie și stateati cinci minute, iar apoi plecați. Îmi pare rău că plângeam mereu ca sa mai stați cu mine, dar trebuia sa plecați la serviciu. Niciodată nu ați avut timp și de mine, întotdeauna m-am simțit singura...