Memoriile micuței scriitoare | pauză |

O zi rece, rece în înăuntrul meu, exact așa după cum mă obişnuisem.
De ceva timp fericirea mea era bolnava, nu mai era ea, ceva diferit se întâmpla. Nu a mai rezistat si si-a luat rămas bun cu aceeaşi ochi căprui . Dar totuşi, ceva era schimbat. Era mai rece. Poate a fost doar o
masca, ştiind ca vine sfârşitul, sau mă rog, că e pe aproape. Sau poate se schimbase? Nu o mai recunoaştem.
Parca nu mai era fericirea mea. Acum poate e a altcuiva. Deşi o vad pe strada in toţi străinii ce îmi ies in cale, ştiu ca e imposibil. El e mort. Acesta de acum e o clona rea, care se joaca cu sentimentele mele. Nu, nu el e fericirea mea. Nu el de acum. Ma întreb, a murit si el odată cu fericirea mea? Daca da, as da orice sa-l mai strâng odată pe EL la piept. Pe vechiul EL. Acela sensibil, căruia ii pasa. As încerca sa îl readuc la viata cu iubirea ce i-o port. Dar, are vreun rost sa resuscitezi ceva mort deja?