În momentul acesta frica era singurul sentiment ce mi se scurgea prin vene :aveam in fața mea două porți mari de fier cam ruginit extrase perfect ca dintr-un film horor...iar vremea și pădurea ce inconjura campusul le dadeau un aer infricosator...insă am continuat să alerg chiar daca nu aveam o ținta anume, tot ce stiam e că trebuie să fug de EL, din prima clipă in care am păsit in acest loc aveam presentimentul că nu mai sunt in " castelul meu" ..iar speranțele mele de ami gasi Făt-frumosul pe cal alb se duseseră naibii ..acm eram în "castelul prințului întunecat fără cale de scăpare..încerc să deschid porțile basmului ...si fara sa-mi dau seama ambele mâini imi devin captive in mâna sa..exact cum sunt si eu in momentul de fata...captivă in propria poveste...însa ceva imi spune că nu va avea un final fericit. Ea:...ea dintre țoti tu vei rămâne #Răul ce imi face bine...