Atunci când o ploaie de toamnă a ajuns în Manhattan, a adus cu ea toate pericolele posibile în acelaşi cartier din New York. Iar aceste pericole erau conştiente de faptul că au semnat pactul către autodistrugere. Răzbunarea a fost plînuită timp de cincisprezece ani, pe baza unei promisiuni. Promisiune care nu a fost făcută la întâmplare, ci din contră, a fost făcută în momentul oportun. Învălmăşeala care se produse în cartier a fost numai un obstacol care ar fi putut să o împiedice în drumul ei. Existau oameni care conduceau, şi oameni care erau conduşi. Democraţia nu era calea ca să ajungi sus, ci câştigarea statutului prin forţă. Ei bine, nimeni nu s-a aşteptat ca cineva să ridice un deget, cu o dorinţă atât de ascuţită, care prinsese rădăcini, şi să facă atât de multe; doar privind lumea din jurul ei, îi citea pe toţi ca pe o carte. Chiar dacă intenţiile ei nu erau ghidate numai de o răzbunare dezastruoasă, cu puţin ajutor din partea oamenilor transformaţi în cenuşă drumul va fi asigurat. Întrebarea însă e alta: există curajul necesar de a păşi într-o lume în care toţi cei iubiţi devin ţinte? © rrammstein
15 parts