Story cover for Luna Plina by DoinaAna
Luna Plina
  • WpView
    Reads 11
  • WpVote
    Votes 1
  • WpPart
    Parts 4
  • WpView
    Reads 11
  • WpVote
    Votes 1
  • WpPart
    Parts 4
Complete, First published Jun 17, 2016
Mature
Intr-o noapte eu cu prietena mea am inceput sa spunem povesti
Sfarsit
Creative Commons (CC) Attribution
Sign up to add Luna Plina to your library and receive updates
or
Content Guidelines
You may also like
M-a lăsat la ușa spitalului.... by carmendanielab
2 parts Ongoing
M-a lăsat la ușa spitalului În dimineața aceea nu era nimic spectaculos. Cer gri. Aer rece. O oprire scurtă în fața spitalului. Soțul meu a oprit mașina, a privit înainte și a spus: - Sună-mă dacă e ceva. Atât. Am coborât singură. Ușa s-a închis. Mașina a plecat. Nu m-am uitat după ea. Mă dusesem pentru un pansament. O procedură de rutină. Așa îmi spuneam. Când a intrat în salon, doctorul George nu s-a uitat prima dată la picior. S-a uitat la mine. - Vă simțiți bine? Întrebarea m-a iritat. Femeile ca mine nu au timp să nu se simtă bine. - Da, sigur. M-a privit câteva secunde prea lungi. Apoi a spus calm: - Nu arătați bine deloc. Aș vrea să vă internăm. Internare. Eu aveam copii acasă. Aveam lucruri de făcut. Nu puteam „să mă internez". Dar când am încercat să mă ridic de pe scaun, mi s-au înmuiat genunchii. Am rămas. A doua zi a intrat în salon fără să bată. Nu era calm. - Analizele sunt foarte proaste. Dacă mai stăteați două zile acasă... S-a oprit. - Corpul dumneavoastră este intoxicat. Rinichii cedează. Vorbesc cu nefrologul. Sper să nu ajungem la dializă. Dializă. Cuvântul acela nu suna ca un tratament. Suna ca o condamnare. Nu îmi amintesc tot din luna aceea. Perfuzii. Frisoane. Tavan alb. Vocea lui George discutând pe hol cu alți medici. M-a ținut pe secția lui, deși problema mea depășea chirurgia plastică. Vorbea non-stop cu specialiști. Ajusta tratamente. Se lupta. Nu știu dacă era doar un medic bun. Sau dacă Dumnezeu mi-a trimis un om exact la timp. Apoi m-au dus în sala de operație. Când m-am trezit, am știut că nu mai e doar o infecție. Piciorul se agrava. Iar degetul mic devenise o decizie pentru viitorul apropiat. Am înțeles atunci ceva simplu: Nu toate morțile vin cu sicriu. Unele vin încet. În perfuzii. Și uneori, singura diferență dintre viață și moarte este un om care refuză să te lase.
You may also like
Slide 1 of 10
DOI cover
Explorări cover
Încă nu știu ce titlu îi voi pune.... cover
M-a lăsat la ușa spitalului.... cover
Legatura spirituala cover
Cunoaște-ți zodia cover
Fata Diavolului (1) cover
Înger Și Demon cover
Seduction cover
Arhitectura unei inimi frânte cover

DOI

5 parts Ongoing

-Suntem tare ciudați! -Cine spune asta? -Lumea. Nu există zi să nu-mi zică cineva că-s ciudată. -Ahaa... lumea. Din punctul meu de vedere, lumea e ciudată. E sunt normal... sunt cât se poate de bine încadrat în granițele normalității mele. În cazul tău, nu știu ce să spun. -Cum adică? Sunt sau nu sunt? -Păi asta e problema. Ești și nu ești. „E cartea dialogului absurd... sau nu. Nu există o poveste unitară... sau poate există. Există un el și o ea... sau nu. Nu e nimic interesant... sau e. Habar n-am. Sunt al dracu de indecis. Scriu pentru că am chef să vorbesc și vorbesc pentru că am chef să scriu. Nu trebuie să înțelegi nimic, pentru că nu e nimic de înțeles. " P.S. Textul ăsta pus între ghilimele e scris de mine... despre dialogul de mai sus nu pot spune decât că nu știu care EU l-a scris. Copertă de @MarahRihaze