Elena cu Vanilie

Nu mă cunoşti şi poate nici nu ai vrea. Sunt eu, Elena. Pentru unii vanilie, pentru alţii gust amar. Pe unii i-am vrut, alţii m-au vrut. Unii m-au cunoscut, alţii doar au visat. Pentru unii nebună, pentru alţii ciudată, pentru restul linişte. Unii m-au avut, pentru puţin timp de cele mai multe ori, alţii şi-ar fi dorit. Sunt eu, femeia cu suflet gol, poate, uneori prea plin de el. Care el? În orice poveste cu prinţese există şi prinţi, acele personaje principale, pe care noi le numim bărbaţi şi care în poveşti le salvează pe prinţese de balaur,dar asta doar în poveşti. Acele persoaneje lângă care prinţesele trăiesc mereu fericite până la adânci bătrâneţi. Deci acel el, lângă care m-am simţit şi eu prinţesă. Sunt eu, femeia care aleargă goală prin minţile altora, dar nu şi prin a lui. Sunt femeia puternică, dar care înainte de a fi puternică era fericită. Sunt femeia pe care tu, femeie, o urăşti. Femeia din cauza căreia tu, femeie, ai suferi. Femeia pentru care te-ar lăsa bărbatul, femeia pe care, poate, o are în gând iubitul tău în timp ce vă uitaţi la film.

Iar pentru tine, bărbate, sunt femeia pe care o dezbraci din priviri. Femeia după care te uiţi pe stradă, cu coada ochiului atunci când eşti de mână cu ea sau hapsân când eşti cu "gaşca". Femeia pe care ai fi vrut să o cunoşti cu mult timp în urmă şi căreia i-ai spune că te-ar fi scăpat de ea, de femeia cu care esti acum, şi de problemele pe care le întâmpinaţi.

Sunt femeia care în alte condiţii ţi-aş fi fost prietenă bună ţie, femeie, iar în alte condiţii ţi-aş fi fost totul ţie, bărbate.