Amelie e doar o fata simpla,o fata care nu merita atata suferinta,fara pacate sau regrete,fara ambitii sau dezamagiri,fara sentimente sau lacrimi.Pare trista,dar nu e,Amelie nu reuseste sa inteleaga cum arata un nor,o vata de zahar,o scanteie,un zambet,marea,apusul,ea doar canta. Se pierde,se pierde atat de adanc in muzica ei,incat uita de ea,de probleme,e pur si simplu Amelie si pianul,pianul si Amelie,iar ea e arta,el fiind pictorul.Niciodata gandindu-se la ea,niciodata gandindu-se la ce va face dupa ce Mr. August o sa treaca in lumea sufletelor uitate,niciodata gandindu-se la riscuri,niciodata gandindu-se ca se va putea descurca singura.
Helios Hernandez domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martoră la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maximum, dar totuși urăște soarele. Cum ar putea iubi ceva ce știe doar să ardă și să lase cicatrici?
Se pare că a uitat de perioada în care lumina îi aducea zâmbetul pe buze, iar căldura se ascundea într-o pereche de ochi căprui.
La fel cum și o anumită persoană importantă din viața lui a uitat că fiecare alegere, oricât de banală pare pe moment, poate avea consecințe permanente.
Și poate schimba complet povestea pe care o cunoștea cândva.
Pentru că nu ura conduce neapărat la finalurile triste, ci durerea combinată cu iubirea.