Frostbitten

"Stelele parcă scânteiau, reflectate în ochii lui cenuşii, întocmai ca pe cerul negru al nopţii, mătase fină, de nepătruns, ascunzând secrete pe care numai puţini le cunoşteau cu adevărat şi întru totul. Păreau fragmente de gheaţă, aruncate la întâmplare în pupilele lui dilatate, în mâinile lui ce le strângeau pe ale mele cu înfrigurare şi încăpăţânare.
-Nu vreau să te mai pierd încă o dată. Nu îţi voi da drumul."

Isis urăşte iarna. Urăşte zăpada. Urăşte frigul.
Dar dorul pentru sora ei geamănă o aduce într-un mic sat, parcă părăsit în ochii ei, unde totul pare frumos şi fermecător la lumina zilei, şi cu adevărat sinistru în timpul nopţii.
Zăpada parcă nu se opreşte niciodată din căzut, iar pădurea, pădurea îngropată în nămeţi prinde viaţă, aducând înspre sat o furtună cum satul nu a mai văzut de câteva secole...
Isis urăşte iarna.
Dar iarna nu o urăşte înapoi.