Survivor

Eram în mașină cu mama, iubitul ei (Cătălin) și sora mea. Veneam acasă dintr-o vacanță de la mare. Toți eram fericiți.
În timp ce Cătălin conducea, mama a decis că vrea să facă un selfie și și-a ridicat telefonul în fața oglinzii din mijloc. Cătălin a insistat să pună telefonul jos, dar ea se ruga de el să se uite odată în cameră, ca să apese butonul. Lui Cătălin i-a ajuns și s-a gândit că n-are rost să se certe cu mama, deci și-a ridicat privirea de pe drum pentru o secundă.
Acea secundă mi-a schimbat toată viața de apoi. Încă regret că nu i-am zis să tragă pe dreapta, încă regret că trebuia să o fac pe supărata de nenumărarte de ori și că nu i-am apreciat destul.
Dintr-o dată, am văzut două lumini galbene fix în fața mea, care se apropiau din ce în ce mai tare, cu o viteză imensă. Cătălin a apăsat din toate puterile sale pe frână, dar în zadar. Mașina mergea mai departe. Încerca să facă viraje, dar parcă volanul s-a blocat. Mi-am dat seama că am intrat pe contrasens. Singurul lucru pe care l-am putut face, era să apuc cu ambele mâini centura de siguranță și să închid ochii. Am auzit două mașini frânând, dar în zadar. În secunda în care am închis ochii, l-am auzit doar pe Cătălin, șoptând "Îmi pare rău", apoi am simțit cum ne oprim brusc. Parbrizul s-a spart în bucățele mici, care s-au răspândit peste tot. Am simțit cum centura de siguranță îmi taie pieptul în două, am simțit cum mă lovesc cu spatele de scaun și cum scaunul din față, cel pe care stătea mama, se prăbușise peste mine. Îmi amintesc fiecare moment, îmi amintesc cum s-a întâmplat totul și îmi amintesc durerea pe care am simțit-o. Nu mi-am rupt nimic, însă, într-un fel ciudat, mă durea stomacul, iar inima îmi bătea din ce-n ce-n mai puternic. Am realizat ce s-a întâmplat. Am lovit mașina care venea din față. Singura mea întrebare era "Ceilalți au supraviețuit?"