Goodbye Claritty

Intunericul punea stapanire pe camera. Piuitul aparatului de langa mine a incetat si trupul incepea sa imi paralizele insa toate simturile imi erau in stare de alert. Inima imi bubuia in piept iar pieptul ma durea. Nu o puteam vedea dar stiam ca e aici acum. Stiam ca ea imi face asta si ca acum isi va duce planul la capat. Cand am crezut ca totul s-a linistit si corpul meu nu mai era intepenit i-am simtit ghiarele ascutie patrunzandu-mi pieptul si arzandu-mi plamanii. Nu ma puteam impotrivi. Durerea era de nedescris si se intetea cu fiecare secunda. Viata se scurgea din mine iar eu ma cuundam in intuneric si nu ma mai puteam opune. Eram tarata in intuneric si nimeni nu ma mai putea salva. Auzeam voci estompate in jurul meu. Unele imi strigau numele, alte cuvinte pe care nu le puteam deslusi dar o singura voce m-a facut sa tresar. Era vocea lui. O auzeam foarte clar. Plangea . Am alergat pana am vazut o lumina si acolo era el, ingenunchiat langa un sicriu si plangand. As i vrut sa fug spre el sa il iau in brate, sa ii spun ca totul va fi bine, ca nu eu sunt cea de acolo, ca sunt aici, sunt bine, dar cuvintele refuzau sa imi iasa pe buze, ii puteam auzi vocea ragusita si soptita spunand printre suspine"De ce nu mi-ai spus? De ce? De ce ai plecat inainte sa iti pot spune cat te mult te iubesc?". As fi vrut sa ii pot spune"Si eu te iubesc" insa nu m-ar fi auzit. Am inceput sa plang vazandu-i expresia chinuita. Am tresrit cand i-am auzit din nou vocea chinuita spunand "Adio, Claritty!". Dupa ce a spus aceste cuvinte totul a devenit din nou negru in jurul meu iind din nou cufundata in intuneric. Mi-am lasat capul pe spate simtindu-mi ochii inundati cu lacrimi si am soptit si eu aceleasi cuvinte pe care le-a spus si el"Adio, Claritty!"