Monolog

Ai avut vreodată nevoie să vorbeşti cu cineva şi nimeni nu era acolo să asculte? Îţi era greu să accepţi ideea de a fi singurul suflet într-o lume plină de corpuri de ceară..goale? Îţi venea să plângi ore întregi negând că eşti trist..? Uniformizând totul cu pretexte,clipiri alerte ale ochilor neclari şi săraţi de la lacrimile ce nu-ţi mai lăsau nopţile în pace...I-ai păcălit pe toţi cu zâmbetul tău fals şi şters? Cu scuzele tipice şi mimatul unei bune dispoziţii pe chipul tău sculptat să rânjească?
Oh...micule suflet...ai suferit prea mult...ai avut nevoie de înţelegere...dar cine să fie acolo înafară de umbra fantomatică cu miros de fum a singurătăţii? Prietenii au plecat. Te-au uitat..ca pe un scaun vechi de răchită...
Sau hm...poate vrei să descoperi cum e universul prin ochii mei. Poate te simiţi nostalgic,bucuros fără motiv..sau ai unul. Poate ai dat întâmplător pe aici sau poate chiar m-ai căutat. . Poate ai nevoie să citești ceva mai..încurajator? deprimant? incitant...și crezi că asta e ceea ce îți trebuie..ești liber să te delectezi cu arta mea!
Oricine ai fi,de oricunde ai citi asta,poţi lua un loc...putem vorbi. :3