Amnesia

"Viața e ca un labirint, uneori dai greș alteori reușești, dar singura scăpare este sa îți sapi singur groapa, sa îți creezi propria portiță de scăpare. Practic nu cred în soarta, cred în 'Necunoscut' o forma de a spune mai precisa și acest lucru e practic adevărat pentru ca lucrurile cad asa cum trebuie sa fie, viata este asa cum a fost dată, iar noi luptam așa cum am fost creați- într-un necunoscut infinit. Uneori simt ca trecurul e ceea ce noi numim uitare, pentru ca trecutul practic înseamnă ștergere a memoriei deoarece amintirile îți sunt încețoșate cu timpul, iar uitarea se duce o dată cu omul in mormant pana ce oasele ii vor putrezi, iar întrebarea e dacă ai lăsat măcar o urma pe prezent, pentru a-ți dori ca oamenii sa își fi amintit de tine. Si totusi știi ca nimeni nu o va face.

Practic ce ajung oamenii sa fie? Fire de iarba, fiecare rupandu-se la un momentan și ofilindu-se pe pământul umed pana ce și își va relua din nou șirul vieții. Dar, uneori te gândești ca acel fir de iarba e unic ca și oamenii, fiindcă asa și e, dar totuși lăsăm cu toții aceeași pata galbena pe trecut, fiindcă toți oamenii sunt egali. Diferiți, dar egali. Iar memoria e ceea ce ne diferențiază fiindcă fiecare gândește diferit. Ei bine, asa începe povestea mea, o zi normala într-un corp normal, unde memoria e singura care mi-a fost afectata din toate din cauza lui, țărâna ce se poate numi om. Omul ce se poate numi un 'Mare Necunoscut'.

All Rights Reserved 2016
©DreamyFairtayle