ANABELL ȘI CUȘCA DE FLUTURI

Poate uneori ar trebui să schimbăm ocheanul şi să privim viaţă cu ochii copilului inocent. Atunci totul era uşor şi frumos. Sau poate acea inocenţă, însoţită de credulitatea dată de lipsa de experienţă nu se potriveşte lumii perfide a aparenţelor, în care esteticul e dat de aparena fizică, spiritul fiind doar o proiecţie imaginară, un vis murdărit de normele găndirii.
Evoluţia umană este asemănătoare cu cea a unui pom. Începi de la stadiul de sămânţă, în a cărei coajă stă ascunsă viaţa în cea mai pură formă a ei, cea supremă, contaminată odată cu momentul intrării în sol. Sociaetatea. Apoi ne dezvoltăm în raport cu ea fiind ghidaţi de normele acesteia. Educaţia. Ne creştem rădăcinile care să ne adâncească şi mai mult în mrejele ei. Copilări. Suntem uşor de manipulat. Apoi scoatem uşor capul, şi vedem albastrul cerului. El reprezinţă fericirea, dorina de abosolut şi practic dorina de redobândire a conştiinţei iniţiale în care eşti pur. Şi aici începe înălarea şi căutăm metode de rezonare cu fericirea primitivă, iniţială. Începe procesul de căutare. Apar impedimente care te fac sa te usuci, facutori externi. Te aflli într-o competiţie cu tine şi cu ceilali. Ai grijă totuşi cît te înalţi ca să rămâi cu picioarele pe pământ.
Aşa începe căutarea fericirii. Fiecare o caută în diferite unghiere ale vieţii prin diferite moravuri, acţiuni. În prieteni, în carieră, în iubire. Dar daca cineva e fericit prin iubire, o relaţie perfectă te va face fericit şi pe tine în adevăratul sens al cuvântului. Atunci care e fericirea care i se potriveşte fiecăruia şi unde e ascunsă adevărata cheie spre fericire?
Și așa începe și povestea Annabellei care în mica ei căutare spre a găsi fericirea o caută în școală, prieteni, iubire. Oare unde o va găsi?