Am învăţat...

Am învăţat...

  • WpView
    Reads 12
  • WpVote
    Votes 0
  • WpPart
    Parts 2
WpMetadataReadMatureOngoing
WpMetadataNoticeLast published Mon, Oct 24, 2016
Am învăţat să accept trecutul şi să-l las acolo unde îi este locul. Am învăţat să iert persoanele care mi-au greşit şi, cel mai important, să mă iert pe mine însămi. Am învăţat că TOŢI oamenii se întorc: unii la momentul potrivit, alţii mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii prea târziu. Am învăţat că a doua şansă nu poate fi oferită oricui, ci doar celor care regretă cu adevărat greşelile făcute, celor care sunt dispuşi să se schimbe şi să nu mai calce strâmb şi a doua oară. Am învăţat că sunt iubiri care rezistă, indiferent de circumstanţe, dar şi iubiri care se spulberă şi se uită-n timp. Am învăţat că poţi primi 1000 de îmbrăşişări de la persoane diferite, dar niciuna nu se compară cu îmbrăţişarea persoanei pe care o iubeşti. Am învăţat să nu mai las gândurile să mă controleze şi să le alung din când în când. Am învăţat să înţeleg, să accept şi să merg mai departe. Am învăţat să zâmbesc din nou, după ce-mi pierdusem zâmbetul prin trecut. Am învăţat să plâng iar şi să las durerea să-mi curgă pe obraji, după ce simţeam că am rămas fără lacrimi şi am uitat cum e să plângi. Am învăţat că liniştea sufletească este cea după care tânjeşte orice persoană şi este foarte greu să ai parte de ea. Am învăţat că prezentul este cel mai de preţ lucru pe care îl deţine un om. Am învăţat că, atunci când iubeşti pe cineva cu adevărat, îţi oferi sufletul şi trupul fără să te mai gândeşti la ce se va întâmpla apoi. Am învăţat să nu-mi mai pese de ce spune unul şi altul. Am învăţat că devenim mai puternici atunci când ne ţine acel "cineva" de mână. Am învăţat că, oricât de puternici am vrea să fim, cu toţii avem nevoie să ne prăbuşim în braţele cuiva. Am învăţat că nu contează cât de departe sunt persoanele pe care le iubim, atâta timp cât toate gândurile noastre ne aduc mai aproape de ele. Am în
All Rights Reserved
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Calea unei simple iubiri /fosta BEX
  • Sub protecția diavolului
  • Viață dublă
  • STOLEN BREATH | SERIA BREATHLESS | CARTEA ÎNTÂI
  • MIRRYAM | 1
  • 13th Street
  • Obsesii Nevinovate!
  • Inimi Contopite
  • Îngerul Din Iadul Meu
  • Sub Semnul Sângelui

Seria Frânturi din noi Moștenitorii de la Silver Valley Academy Ryder Bexlwy Ford e letal. Adeena Red este prea pură pentru întunericul lui. Dar fiecare om are o poveste și fiecare poveste are un final. Rămâne de văzut dacă povestea lor va avea un final fericit sau vor aduna bucăți din inimile lor odată ce paginile se vor sfârși.

More details
WpActionLinkContent Guidelines