Întuneric şi Lumină [PAUZĂ]
  • Reads 678
  • Votes 97
  • Parts 16
  • Reads 678
  • Votes 97
  • Parts 16
Ongoing, First published Nov 25, 2016
Ce poţi face ca să dai timpul înapoi? Ai da orice ai doar pentru un minut înapoi, doar ca să schimbi ceva care îţi poate marca viitorul pentru toată viaţa.
  Nici dacă aş merge la cele mai bune vrăjitoare nu aş reuşi să dau timpul înapoi.
  Se spune că "Dumnezeu îţi dă atât cât poţi duce" , dar cred că la mine a uitat să îmi mai ridice povara de pe umeri şi de pe suflet. 
  Poate că alţii sunt mai rău de cât mine, dar eu chiar dacă îi am pe bunicii mei aproape, mă simt părăsită.
  
  E rău atunci când alţii trebuie să decidă pentru tine pentru că eşti fată si încă nu ai vârsta necesară pentru aţi spune părerea.
  
  Aceste cuvinte mi-au schimbat viaţa.
  Aceste cuvinte mi-au legat mâinile, picioarele şi mi-au închis gura pentru totdeauna.
  
      - Deci, cum spuneam. Într-o săptămână o să fie sarbătoare în tot palatul, o să fie invitaţi toţi oamenii şi cunoştinţele noastre. Tu vei fi Regina Xenia MirColl, vei fii viitoarea regină al acestui ţinut. Dar, există totusi un "dar". Ca să devii regină trebuie sa fii casătorită. Trebuie să te casătoreşti cu Prinţul Vladimir, el îţi v-a deveni soţ, prieten, rege şi va fi tatăl copiilor tăi. Aşa că draga mea, în ziua în care vei deveni reginş, vei deveni si soţie.
  
  La aproape optisprezece ani, soarta îmi v-a deveni duşman.
  Sunt într-un întuneric total, oare am să găsesc lumina?
All Rights Reserved
Sign up to add Întuneric şi Lumină [PAUZĂ] to your library and receive updates
or
#119destin
Content Guidelines
You may also like
Dublu K- o armă și o iubire  by Daniella_M_
38 parts Complete
Duologia ,,Dublu K" - VOLUMUL #1 Cu gândul la a prinde unul dintre cei mai căutați traficanți de substanțe interzise, comisarul Colin Steve și fiica lui, proaspăt intrată la facultatea de drept, se mută în Stanford. Cu un plan bine pus la punct și cu un as în mânecă, e convins că va reuși să îl bage în închisoare pe Ghost, așa-zisul cap al rețelei de trafic. Dosarul traficantului devine obsesia comisarului și e gata să dea orice la schimb pentru rezolvarea acestuia. Orice și pe oricine. Un plan ce pare mult prea bine pus la punct e distrus într-o secundă de neatenție, iar jocul de-abia atunci începe cu adevărat. Piatra se sparge și întunericul devine o gaură neagră. Umbrele se înmulțesc și pionul pus la bătaie e dărâmat din temelii. Secretele ies la suprafață și încrederea dispare. Ce te faci când la mijloc sunt doua lucruri la fel de importante, dreptatea și ceea ce simți? Alegi calea ușoară sau lupți până în pânzele albe? Alegi să te arunci în gol cu speranța că vei fi prins sau renunți și lași soarta să decidă? Alegi arma sau iubirea? Atenție! Toată seria conține subiecte sensibile, cum ar fi : trafic și consum de substanțe interzise, violență, abuz psihic, tulburări de comportament, auto-vătămare și manipulare emoțională. Vă rog să citiți doar dacă aveți vârsta potrivită și nu vă lăsați afectați. Coperta minunată a cărții este realizată de @Niko308
Dublu K- Minciuni Adevărate by Daniella_M_
24 parts Ongoing
Duologia ,,Dublu K"- VOLUMUL #2 Atenție! Acest volum constituie o continuare a acțiunilor de la sfârșitul volumului 1. Citirea primului volum, Dublu K- O armă si o iubire, e complet necesară. Se spune că alegerile greșite au întodeauna consecințe pe măsură, că orice lucru rău pe care l-ai făcut se va întoarce mai puternic asupra ta și toate faptele bune îți vor fi răscumpărate înzecit. Se spune că trecutul se numește așa pentru a fi uitat, pentru că trece și lasă în urma lui doar amintirile și cicatricele unor zile mai puțin bune, că prezentul e ceea ce contează și că trebuie să trăiești din plin fiecare clipă și să nu lași scheleții trecutului să îți afecteze viitorul. Pentru Kilan Steeve trecutul e cea mai grea haină pe care o poartă pe umeri și devine motivul pentru care pică a doua oară în plasa lucrurilor care l-au îngenuncheat cu ani în urmă. Dorința lui de a nu mai exista o altă zi de mâine devine țel și astfel clachează în cel mai crunt mod posibil. Pentru Kristall Steve prezentul se învârte în gol. Secretele care ies la iveală o copleșesc și consecințele acțiunilor sale devin grotești. Rănile i se redeschid pentru a suta oară, iar deciziile ei se lasă ghidate doar de durere. Și-a regăsit fratele, dar și-a pierdut tatăl pentru totdeauna, iar inima ei aparține acum omului care a alungat-o. Secretele se adâncesc tot mai tare, iar adevărul devine suferința pură. Controlul se pierde, iar umbrele întunecate ale trecutului revin să facă ravagii. În mijlocul unui Iad necontrolat, unde sufletele și sentimentele celor din jur sunt puse la bătaie, ce alegi? Alegi să fii sincer și să rănești până la capăt sau alegi să încui adevărul în adâncul minții tale și să bucuri omul de lângă tine? Alegi minciuna sau adevărul?
Viciul meu  by mysoulandmywrites
41 parts Complete
*** L-am cunoscut pe diavol. Este un bărbat elegant, șarmant și cu sânge rece, care-și petrece eternitatea inspirând frică în stânga și-n dreapta, întruchipând un zeu, bântuind pământul. Nu credeam că voi fi capabilă să mă îndrăgostesc... mai ales de el, un bărbat cu renume in lumea mea. Am auzit multe povesti, toate fiind spuse cu groază în ochi, neștiind dacă simpla menționare a numelui său îl va invoca și ne va tăia limbile tuturor doar pentru că avem tupeul să-l rostim, ceva tipic monstrului răzbunător care era. Credeam că e crud, nemilos și rece. Puteam jura ca nu e nimic mai mult de atat, ca este un suflet veșnic pierdut. Însă, când l-am privit în ochi pentru prima dată, viața mea pusă pe pauză, a început să avanseze din nou. Ochii lui ascund secrete, ca o pădure sinistră, bântuită și întunecată care n-a mai fost de mult timp atinsă de-o rază de lumină. Are un chip inexpresiv și ochii sloi ca un ghețar pe care nici cea mai cumplită caniculă nu îl poate topi. Cu o privire m-a făcut să mă simt expusă, ca si când îmi cunoaște fiecare păcat ascuns în suflet, ca și cum mi-ar putea vedea sufletul rănit. Poate fi un bărbat crud, dar mi-a dovedit că aparențele sunt înșelătoare. El poate fi romantic, amuzant, prietenos. Dar oare e doar un act, o manipulare? Doar o scamatorie să mă consume până la ultima rămășiță a sufletului meu. M-a scos din valurile pe care le simțeam că îmi vor fi sfârșitul. Iar eu? Eu l-am făcut să cunoască un sentiment mai puternic decât răzbunarea. Povestea noastră, poate suna ca un basm, ca o invenție, ca o plăsmuire a imaginației mele. Cum ar putea un bărbat ca el să iubească ? Mai ales un suflet pierdut ca al meu.
You may also like
Slide 1 of 10
Dublu K- o armă și o iubire  cover
Be mine  cover
Dragoste interzisă 💜 cover
Falling into your darkness cover
Te doare, iubito? cover
Dublu K- Minciuni Adevărate cover
November rain (+18) cover
Viciul meu  cover
Dezamăgiri și pete de sange cover
Iubire imperfectă 🩵 cover

Dublu K- o armă și o iubire