VIAȚA MEA REALĂ (1)

Petalele care cad nu se mai lipesc, inimile care se despart nu se mai unesc, lacrimile care curg nu se mai opresc,si ma tot intreb de ce uneori simt un gol imens in mine,o durere inexplicabila care ma face mereu sa plang. Ma intreb mereu oare pentru ce sa mai traiesti ata timp cat nu am ce sa iubesc.Noaptea vine mereu si imi aduce in dar o multime de lacrimi,acum doar luna mai aude strigatele mele de suferinta,stie ca as vrea ca in momentele acelea sa am pe cineva care sa ma tina in brate si chear daca eu ii spun ca sunt ok el sa imi spuna "nu,nu esti". Dar ea de acolo de sus nu poate face nimic,iar eu raman tot acolo intr-un coltisor de pat si ma inec in lacrimi si durere.Dimineata ma trezesc cu obrajii inflacarati si buzele uscate de la atata plans.Ziua are aceeasi rutina,din cand in cand ma mai uit pe geam,deoarece imi place sa privesc soarele,el pare ata de fericit si emana atata caldura,dar el acuma se ascunte in spatele unor nori mari ,grei si plumburii. Stau si ma gandesc,si ma pierd printre amintiri,imi e dor de copilarie imi e dor de zambetul meu cel inocent.Acum nu mai am nimic,decat o durere profunda si singuratatea,care pare ca ma iubeste atat de mult si nu vrea sa plece de langa mine,a devenit sora mea geamana merge peste tot cu mine,o vad mereu in ochii mei atunci cand ma privesc in oglinda.Daca as putea as zbura spre infinit as zbura undeva unde sa-l gasesc pe el care sa ma astepte cu bratele deschise si sa ma sarute pe frunte,sa ma tina in brate si sa ma priveasca in noate cum dor,dar...am uitat sa zbor. Aripile mi-au fost smulse iar in locul lor au ramas niste rani adanci ce si acum ma dor.

Azi e doar o zi din sirul nesfarsit al tristetilor mele,din sirul nesfarsit al lacrimilor ce mereu imi pateaza obrazul.

Uneori cred ca am uitat cum e sa iubesti,dar mereu cand privesc in adancul sufletului meu il vad atat de arzator atat de plin de dorinta,de dorinta de a iubii.