VIAȚA MEA REALĂ (2)

Dar asa,zilnic privind in gol m-am asezat pe genunchii singuratatii mele si mi-am spus ca nu are rost sa mai sper,oricum soarele sa ascuns prea bine ca sa mai rasara,norii sunt pregatiti sa verse stropi reci peste sufletul meu din nou. M-am saturat sa mai stau in geamul camerei mele si sa vad cum toti se bucura din plin de viata. Eu am uitat cum e sa zburzi de bucurie,si prietenii au uitat de mine, au uitat de zilele in care ii faceam sa zambeasca. Dar acum nu sunt aici pentru tine, nu sunt aici pentru cineva, sunt doar pentru mine, ma odihnesc in singuratatea mea,care imi este cea mai buna prietena. Cred ca am cerut pre mult atunci cand am visat ca voi avea pe cineva langa mine,care sa ma iubeasca din toata fiinta lui,sa ma faca sa revin din nou la viata,sa imi readuca zambetul pe buze si sa fie mereu langa mine,sa imi spuna vorbe dulci cu cuvinte mute,pe care doar eu le pot auzi,sa simt ca sunt iubita sa simt din nou cum e gustul fericiri.

Acum sunt aici, caci acolo unde as vrea sa fiu nu sunt,pentru ca din ate vad cer prea mult ca sa imi poata fi dat.

Stiu ca tristetea trece, lacrimile se usuca, rana se vindeca, raul se uita , dar acum le simt pe toate, odata cu ele trec si eu si asta ma inspaimanta cel mai tare.

Totul trece pe langa mine atat de repede si eu parca sunt absenta din lumea asta,parca mi-am creat propria mea lume cu ajutorul culorilor,am descoperit ca ador culorile,lumea mea este pigmentata cu negru si negru inchis,m-am saturat de ele,dar din pacate nu stiu cum este nuanta altor culori.

M-am saturat si sa mai scriu aici pentru ca stiu ca asta nu imi va putea schimba starea cu nimic,asa ca vreau sa inchei!