REBECCA (II)

„Tu eşti cea care reprezintă totul şi nimic. Reală, dar inexistentă în ochii lumii, căci nu te observă nimeni. Cu toţii trec pe lângă tine... Poate că eşti doar o creaţie a unei minţi bolnave. Un demon cu chipul unui înger? Sau o stea în haine tenebre, înconjurată de umbre, dorinţe şi tentaţii, de care m-am îndrăgostit instant. Şi mă întreb - sunt eu cel nebun acum? Mi-ar plăcea să ştiu.

❖❖❖

Sau poate da? Poate că mint. Cine ştie? Poate vei afla... cândva. Nu acum. Acum trebuie doar să ştiu mai multe despre tine. Persoana mea a ajuns pe locul II şi nu mă deranjează - nu m-a deranjat nici înainte să te văd. Mă raportez la alții... Deşi, trebuie să recunosc, tu mă faci să uit de mine, într-un sens bun. Liniștitor. Cine sunt eu? Cel care se află în cădere liberă, dar căruia nu-i pasă pentru că ştie că eşti atât de aproape.

Eşti frumoasă ca de fiecare dată. Eşti misterioasă ca de fiecare dată. Eşti perfectă în ochii mei, ca de fiecare dată. Ideală.

❖❖❖

- O cheamă Rebecca. Numele ei semnifică „splendoare", am continuat fără să-mi iau privirea de pe tine. E splendidă...

Ochii tăi asemănători cu un veu de abanos al nopţii strălucesc puternic în lumina slabă a soarelui de toamnă. Părul negru îţi cade în valuri buclate pe umerii goi, precum spuma laptelui dintr-un shot de espresso. Iar ţigara aprinsă se află încă între degetele tale lungi și subțiri.

- Înseamnă şi „capcană", Robert! îmi strigă Irena în ureche. Nu e de nasul tău. Termină cu asta, adaugă deranjată, spre final, tragându-mă de geacă. Ştiu că face asta pentru că vrea să fiu departe de tine, fiindcă e geloasă. Dar poate chiar e o idee bună să plecăm pentru moment.

❖❖❖

Apoi te-am pierdut din privire, Rebecca."

©All right reversed, -blaxy 2017/2019.