Prețul minciunii

"Când ajungi la capătul răbdării, răbufnești, nu? Dar eu trecusem de mult de capăt. Am ajuns la fundul abisului, iar cale de întoarcere nu mai este. Va trebui să sap în continuare încercând să scap de nervozitatea ce vrea să iasă la iveală.

Îl vedeam vorbind, îi vedeam și pe restul mergând, dar tot ce puteam auzi erau cuvintele lui ce m-au omorât. Îmi vine să plâng în hohote, dar suntem într-un loc public. Nu că m-ar interesa, dar eu nu plâng în public niciodată. Nu vreau să îi dau satisfacția că a reușit să mă rănească.

Totuși, nu îl pot învinovăți. În ultimul timp problemele au dat năvală peste mine, iar eu nu mai puteam ține pasul cu ele, ajungând să îl neglijez pe cel ce îl iubesc ca pe ochii din cap. Poate mi-e menit să rămân singură cu un camion de pisici și cu o haină de croșetat.

Îmi pare rău pentru că nu am fost la așteptările tale, iubire. Promit că nu voi mai îndrăzni să îți încurc viața pentru a-ți găsi femeia cu toate calitățile potrivite."

"Ajuns în fața sentinței, am realizat că e mai greu decât părea în spusele prietenului meu. Când mi-am repetat discursul, nu am luat în considerare privirea ei ageră, reacțiile ei și răspunsul ei. Nu că nu m-aș fi gândit, doar că nu am putut. Îmi imaginam numai cele mai rele lucruri despre cum va reacționa și nu mă ajutau deloc în a progresa.

Mă durea să o văd așa, mă dureau toate când privirea ei îmi ațintea corpul. Ochii mă usturau, inima îmi bubuia, picioarele se înmuiau. Eram o legumă la tăiat. A fost o greșeală.

Îmi pare rău, iubito. Nu am să te mai rănesc în halul ăsta niciodată, îți promit."

Aici le-a fost sfârșitul. Fiecare pe drumul lui. Iubirea lor se termina acum, fericirea lor la fel.

Și-au promis, și-au jurat că nu se vor mai căuta unul pe altul, că își vor vedea de viață, că nu se vor mai revedea.