20 bab Bersambung Krisan nu vrea să fie văzut. Și totuși, e imposibil să nu-l observi. Cu o mască galbenă mereu pe față, copilăroasă, poate chiar ridicolă, el își ascunde o fragilitate atât de profundă, încât pare să-ți fure aerul doar privindu-l. Ochii lui cenușii, metalici, rătăcesc în goluri care nu par ale lumii reale. Fugit dintr-un trecut în care iubirea era o insultă și un mit, Krisan e un puzzle fără capăt. E un băiat crescut din cenușă și abuz, un suflet care încă nu și-a găsit forma, prins între haosul unei copilării frânte și tăcerea propriilor dorințe neînțelese. Nu știe ce înseamnă „acasă". Nu știe dacă iubește băieții, fetele, sau doar ideea de a fi iubit.
Cassian, în schimb, știe exact cine este. Prezența lui nu cere spațiu. Îl revendică.
El nu privește oamenii, îi citește, îi calculează, îi sfărâmă. Înalt, sigur pe sine, cu o frumusețe tăioasă și o inteligență care nu iartă. El e fratele cu sânge rece al Slenei, el nu iubește, nu se înmoaie, nu cade. Cassian controlează. Taie cu privirea, seduce cu cruzime și ia cu o aroganță devastatoare tot ce i se pare că i se cuvine. E frumos în felul în care focul e frumos când arde ultima bucată de lemn. Fascinant, dar fatal. Și e periculos nu doar pentru că a fost abuzat, ci pentru că a învățat să transforme trauma în armă. Pentru el, intimitatea nu înseamnă apropiere. Înseamnă putere.
Împreună, sunt o coliziune de extreme - frică și control, vulnerabilitate și putere, dorință și negare, tentație și rușine, e violența emoțională și nevoia disperată de a fi văzut așa cum ești, chiar și pentru o clipă. Când un suflet confuz se ciocnește de un suflet care distruge, ce poate ieși de acolo? Iubire? Mântuire? Sau doar altă formă de obsesie care arde totul în jur?
Însă pe măsură ce liniile dintre manipulare și afecțiune se estompează, iar trecutul revine cu forța unei prăbușiri, întreba
