Cafeaua de la miezul nopții
  • Reads 5,520
  • Votes 729
  • Parts 24
  • Reads 5,520
  • Votes 729
  • Parts 24
Ongoing, First published Dec 29, 2016
Este prima dată când îmi fac curaj să public ceva ce am scris, chiar dacă public sub un pseudonim. Povestea urmărește evoluția Adelaidei, o tânără care își pierde amintirile din ultimii trei ani în urma unui șoc emoțional. Ultima ei amintire o lasă cu o mare necunoscută: cine se afla dincolo de ușa pe care o deschide? În încercarea ei de a-și recăpăta amintirile, trece prin tot felul de momente,  mai mult sau mai puțin plăcute,  cunoaște oameni noi, dar este și înconjurată de fantome ale trecutului. Rămâne de văzut dacă Adelaida va reuși sa se repună pe picioare.
All Rights Reserved
Sign up to add Cafeaua de la miezul nopții to your library and receive updates
or
#123jurnal
Content Guidelines
You may also like
You may also like
Slide 1 of 10
Capul mafiei  - Prima parte  cover
Trandafirul Din Mlaștină cover
Profesorul de sport cover
PREJUDECĂŢI (II) cover
Suflete în derivă cover
Nu-mi răpi inocența cover
NOI cover
Îngerul meu cover
Sirius cover
Între abis şi paradis cover

Capul mafiei - Prima parte

44 parts Complete

Aerul rece părea ca-mi biciuie pielea goală a picioarelor, iar zgomotul bătăilor inimii mele era atat de puternic încât îmi spărgea timpanul. Multumita adrenalinei eram încă in stare sa alerg , nu îndeajuns de repede incat sa ma îndepărtez de el. - Alexa! Vocea lui puternica răsuna cu ecou printre copacii uscați. Era prea întuneric ca sa pot vedea ceva , dar după ce auzeam îmi dădeam cu ușurintă seama ca era foarte aproape. Undeva in fata mea se zarea o lumina. "Bingo! Dacă reușeam sa ies din pădure aveam o șansa sa găsesc pe cineva care sa ma ajute. "Sa ma ajute?...Cine sa ma ajute pe mine?" - Alexa! Oprește-te! Nu ai unde sa fugi! Nu aveam unde sau la cine, însă învățasem in viața asta ca speranța moare întotdeauna ultima. Nu aveam sa accepta asta! Nu aveam sa accept ca fusesem vândută de singura persoana ce se presupunea ca are grija de mine si nu aveam sa accept sa stau lângă un criminal! In timp ce îmi spuneam asta cu hotărâre piciorul meu se prinse intr-o creanga si pur si simplu am zburat aterizând pe burta pe pământul rece. Răsuflarea mi se opri pentru câteva secunde din cauza impactului apoi am încercat sa ma ridic insa fata îmi fu acoperită de o batista. - Ești a mea, pricepi? Au fost ultimele cuvinte auzite înainte ca ochii mei sa se închidă si sa nu mai simt nimic.