Amnesia

Atunci când ai totul deşi eşti conştient că ceva lipseşte. Sentimentul acela care te consumă, făcând fiecare zi să devină din ce în ce mai monotonă, fiecare amintire făcându-şi loc din nou în mintea ta.
Sentimentul era bine ştiu de către Hara. Pe fiecare zi ce trecea, mai multe fărâme din memorie sa reveneau, invadându-i mintea întunecată.
“Hara, închide ochii şi ascultă-mă. " era o voce groasă, bărbătească, care în mintea fetei părea cunoscută. Mâinile bărbatului erau ferme şi mari, făcându-şi simţite prezenţa peste tot pe corpul fetei, însă chipul sau numele său făceau parte din mister.
Cine era deţinătorul vocii? Fata cu părul de foc nu putea să-şi amintească.

"Incidentul a fost unul destul de grav, memoria ei fiind pierdută. Total sau parţial? Numai timpul poate dezvălui acest mister. "
Doare. Doare să iubeşti pe cineva care nici măcar nu îşi aminteşte de persoana ta. Doare să vezi cum îşi trăieşte viaţa în continuare, fiind convinsă că nici o amintire pierdută nu era suficient de importantă.
Recuperarea dura un an, însă şase luni din el trecură de când Hara ieşi din comă, aceasta părând să nu aibă nici un indiciu despre persoana care obişnuia să fie înainte de accident.
Doare să treacă atât de mult timp, singura persoană pe care o iubeşti, făcându-te să renunţi.
Doare să fii nefolositor.