Când mă uit înapoi mă simt mai pustie ca niciodată... chiar dacă încerc să uit, nu pot! Mai îndrăznesc, câteodată-când simt că nu mai pot-să privesc în acea oglindă blestemată și am impresia că-i aud vocea. În serile cu lună plină îl văd în visele mele, zâmbidu-mi, întinzând mâna spre mine, spunând că s-a întors. Însă când îi strig numele, când încerc să-i cuprind din nou mâna, ea dispare odată cu el. Atunci când îndrăznesc să ating acea oglinda, îmi doresc atât de mult să-l aduc înapoi în lumea asta, dar nu reușesc decât să cad în genunchi și s-o inund cu lacrimi. Mi-ai dat tot ce mi-am dorit vreodată apoi mi-ai luat tot, însă ceea ce nu știai era că singurul lucru de care aveam nevoie cu adevărat erai... chiar tu. Vreau... vreau să dau timpul înapoi, renunț la tot, nu îmi mai pasă, doar te rog lasă-mă să te mai văd o dată.
Te rog!
Doar o clipă lasă-mă să zâmbesc!