Poate nu este momentul oportun ca să îți mai zic încă odată că te iubesc atât de mult încât , știindu-te în brațele altuia , acela care nu te merită , dar poate că nici eu nu te-am meritat dar totuși te iubesc mai mult decât este viața pentru cineva care se teme de moarte, mă face să nu mai fiu eu , iar cu fiecare minut ce trece din viața mea , acel ceva care mă face să nu mai fiu eu, mă lasă la sfărșit de zi , cu un amar în suflet. Lacrimile din suflet nu încetează a se opri . Zi de zi ele curg și vor curge după tine , scumpă iubită, că sufletul meu te-a dorit atât de mult , încât este disponibil a pleca departe la Dumnezeu, dar numai ca această durere care îi provoacă lacrimile , să înceteze odată pentru totdeauna.
Oare te întrebi ce mai fac? Oare te întrebi cum o mai duc? Cred că tot ce ți-am zis mai sus te-a făcut să înțelegi că în sufletul meu nu mai există deloc viață, ci doar întuneric cuprins de o nesfârșită suferință trasă parcă la cote cat mai înălțătoare de durere. Parcă ar fi un concus de durere în sufletul meu , să vadă care are putea de a mă doboră atât de mult încât să mă facă să îmi doresc moartea. Este o durere insuportabilă.