Cinci oameni, cinci locuri, cinci vieți, același scop!
O nenorocire unește aceste suflete, într-o misiune de binefacere. Atunci când cineva cade la pământ, omul tinde să-i sară în ajutor, doar pentru a-l ridica, dar ce se întâmplă, atunci când binele este atacat de rău?
Marele incident dintre munți, îi face pe acești oameni, atât de diferiți, să parcurgă distanța până la locul cu pricina, doar pentru a face un bine supraviețuitorilor rămași în urmă.
Dar viața mereu îți dă mai mult decât poți duce. Ei, involuntar, ajung să facă parte din puținele cercuri din lume. Împreună vor încerca să-l scoată din joc pe Hades și să salveze ceea ce este a lor de drept, luptând cu toate forțele existente.
„Un proiect ambițios, ce o scoate pe autoarea noastră, din zona ei de confort. Magie, apă, aer, foc și pământ, toate se împletesc perfect sub ochiul vigilent al spiritului. Acțiunea, suspansul, drama, speranțele și incertitudinile sunt desenate cu tenacitate, creând o lume de basm, în care binele și răul scot la iveală lucrurile cele mai adânc îngropate în sufletele protagoniștilor noștri." - @alexaandragheorghe (Autoarea romanului „Împletind iubirea")
"Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se inchid, mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise."
-Alexandre Dumas
Ce poţi face atunci când ispita e mai mare ca voinţa? Când principiile tale se spulberă? Când te simţi atât de atrasă de întuneric încât nu ai putea trăi fără el? Când moartea nu îţi mai inspiră frică, ci eliberare?
Sufletul lui e negru ca tăciunele, însă al ei e alb ca zăpada. Ochii lui sunt roşii ca sângele, ai ei albaştri precum cerul.
Viaţa lui e plină de sacrificii, mii de ani observând omenirea, iar a ei...devine însuși sacrificiul.
Primul volum al seriei "Demonul tentaţiei".
25.01.2017 - #1 în Fantezie