Te‑am visat de patru ori în noapte, ca o ușă care nu se mai deschide, scriu și șterg mesaje nerăspunse, iar dorul stă și nu decide. Unde ești? De ce nu îmi dai mesaj, stau cu inima deschisă în așteptare, cuvintele mele bat la ușa ta încet, dar ecoul vine doar cu tăcere mare. Te aștept și te voi aștepta, dar să nu fii târziu când te întorci, căci între timp învăț să-mi țin inima, și să nu mai plâng la porți închise. Dă‑mi măcar un semn, cât de mic, să știu că nu am fost doar o clipă uitată, iar dacă drumul tău merge spre altă inimă, îți doresc lumină - chiar dacă eu rămân cu noaptea. De ce nu îmi lași inima în pace, când tăcerea ta o cheamă mereu pe nume, învăț s‑o strâng ușor în palme, să o vindec singură - pas cu pas - în lume. Vreau ca tu să știi că te iubesc și vreau să ai grijă de tine, chiar dacă drumul tău nu duce spre mine, îți las gând bun și lumină cu tine. Iar eu îmi strâng inima la piept încet, nu ca s‑o ascund - ci ca s‑o vindec, că dragostea nu e pierdută când nu e întoarsă, ea doar se întoarce, într‑o zi, la cine o merită.