Aceasta nu este o poveste de dragoste. Este o poveste despre controlul care a învățat să se numească grijă. Prin scene crude, cinematice, și monologuri interioare tulburătoare, această carte explorează ce înseamnă să crești într-o casă în care doar o singură voce contează. Fiecare capitol dezvăluie cum afecțiunea devine condiționată, granițele dispar treptat, iar un copil învață, încet, că tăcerea este mai sigură decât adevărul. Cartea urmărește această dinamică de-a lungul tuturor etapelor vieții - din copilărie, prin adolescență și până la maturitate - oferind o imagine complexă și stratificată a traumei, a felului în care ea se transformă, se ascunde și continuă să influențeze relațiile, corpul și identitatea adultului. Spusă prin momente trăite, justificările narcisistului și ecoul emoțional lăsat în urmă, „Casa în care se aude doar o voce: Mintea unui părinte narcisic și copilul crescut în tăcere" expune mecanismele ascunse ale controlului psihologic - fără scuze, fără diagnostic, fără alinare. Pentru cititorii atrași de realismul psihologic dur, traumele de familie și poveștile care rămân cu tine mult timp după ce ultima pagină a fost închisă.