Lichior de ciocolată

III. Cei care mor

     Dublin, Irlanda, 14 ianuarie 2018, ora 12:00
   

    „Moartea este liniștea celui care a murit și durerea celui care trăiește."
    
         
Richard și Benedict Murray erau conduși pe ultimul drum. Ultimii bărbați rămași în viață ai imperiului Murray trecuseră în lumea celor drepți, lăsând în urma lor prieteni, cunoscuți, parteneri de afaceri, toți fiind prezenți la ceremonia de înmormântare. Aproximativ o mie de persoane îmbrăcate în negru se strânseseră pentru a-și lua „adio", cu chipuri brăzdate de lacrimi, iar unii doar triști, alții neutri, făcându-și doar datoria, având o părere de rău față de ceea ce se întâmplase.

În cimitirul Clontarf din Dublin lacrimile se amestecau cu fulgii de zăpadă ce începuseră să cadă din cer încă de la orele dimineții. Particulele înghețate cădeau leneșe pe pământ, vântul apărând doar ocazional, creând o imagine sinistră pentru cei doi detectivi ce urmăreau totul dintr-o mașină parcată la distanță.

Se duc oare lupte în Rai, de ia Dumnezeu atâția oameni de pe pământ? În urmă cu două ore, Charlotte Doyle fusese înmormântată. Richard Murray nici măcar nu apucase să afle rezultatele autopsiei, să îi fie confirmat faptul că fiul său nu își ucisese amanta și fu și el, o victimă a asasinării.

          — Nu-mi vine să cred câți oameni sunt aici, murmură Kent scandalizat de marea de ființe ce erau prezente. Mă mir, sincer, că toți oamenii ăștia țin la cei doi. Înmormântările lor sunt mai fastuoase decât o nuntă obișnuită, mi se pare absurd, continuă indignat de situația din fața sa.

Partenerul său, care era deja trecut prin destule experiențe de genul, rămăsese neutru la cuvintele acestuia. Oamenii bogați aveau obiceiul să facă orice lucru fastuos. Sicriele aveau linii ondulate pe margini poleite cu aur, pentru Dumnezeu! Cu siguranță nu erau primiți în Rai, cazați în case precum le era sicriul.

          — Poate jumătate din ăștia sărbătoresc moartea lor, știind că le vor putea lua locul în afaceri, așa că nu mai fi uimit. Fiecare vine cu un motiv, unii pentru că vor să își ia „la revedere", alții pentru că bârfa societății cere ca ei să fie prezenți, punctă ideea Loquent, gând la gând cu prietenul său.

Bărbatul mai în vârstă se lăsă pe spate, făcându-se mai comod în scaunul din piele al șoferului, luând o gură din termosul ce păstra fierbinte cafeaua irlandeză pregătită de soția sa în fiecare zi în care reușea să se trezească înaintea lui. Simți gustul subtil al whiskey-ul, știind că Bridget avusese din nou grijă ca alcoolul să se resimtă în cantități nesemnificative, zâmbind într-un colț al gurii.