Imagine with celebrities

Pentru @CrazyKid27

Ai mers cu iubitul tau intr-un parc de distractii si te-ai pierdut accidental de el. Ai inceput sa il stirigi, sa il cauti, dar el nu era pe nicaieri. La un moment dat, un tip iti pune mainile pe talie. Ai incercat sa te indepartezi de el, dar nu ai reusit. Te tragea foarte aproape de el si se misca erotic lipit de tine. Tipai cat de tineau plamanii si incercai sa il dai la o parte, dar degeaba, era prea puternic. La un moment dat, ai auzit o voce familiara.

- Da-i drumul, ea e a mea! –tipa Andii-

Tipul a continuat, iar Andii l-a luat de langa tine si i-a tras un pumn, tu cazand din picioare. Nu ti-ai mai putut controla miscarile si ai facut contact cu pamantul, ramanand inconstienta.

Andii’s POV

Am urcat in ambulanta cu Eliza. E doar vina mea. Daca nu o lasam singura. Cum sa mai dau ochii cu parintii ei? Cum sa mai dau ochii cu ea? Are o lovitura foarte puternica la cap, doctorii spun ca daca nu ajungem mai repede la spital, o vom pierde. Nu sunt pregatit sa o pierd. Nu inca. Nu fara sa avem copii nostri, casa noastra, viata noastra. Aveam atatea planuri. Vroiam sa o tin de mana cand va naste, sa o astept la altar, sa ne sarutam dulce dupa ce am spus ,,da’’-ul in fata lui Dumnezeu, sa imbatranim impreuna. Nu pot sa o pierd acum. Nu pot. Ambulanta circula cu o viteza foarte mare, sirene asurzindu-ma. Medicii faceau tot ce e omeneste posibil sa o salveze. Lacrimi imi paraseau ochii una dupa alta, doar la gandul ca ea nu se va mai trezi niciodata. Fata ii era asa de palida, nu mai zambea cum o facea de-obicei. Ma doare enorm sa o vad asa. Nu ea trebuia sa fi epe patul acela, ci eu. Ambulanta s-a oprit si doctorii s-au dus foarte rapid cu ea in sala de operatii. I-am sunat pe parintii e isi dupa ce au ajuns aici intr-un suflet, le-am explicat ce s-a intamplat.

- Andii, o sa fie bine. –spune mama Elizei printre lacrimi-

Nu am mai spus nimic. M-am sprijinit de un pere si mi-am pus capul in palme. Ea, asa cum era, era lumea mea. Nu mai pot trai fara ea. Orele pe care le-am petrecut aici, au fost imposibile. Doctorii au iesit din operatie intr-o liniste totala. M-am dus la ei, dar nu mi-au spus nimic. Nici parintilor ei. Ce s-a intamplat? Am intrat la ea in salon si am vazut-o conectata la sute de aparate. M-am dus langa ea si am sarutat-o pe frunte.

- Iubito, te rog, trezeste-te. –spun eu-

Nu primesc nici un raspuns. Incep sa plang zgomotos langa patul ei. Ce se intampla? De ce ni se intampla noua asta? De ce nu se trezeste? De ce nu ne putem continua viata? Ma simt ca sic and trupa mea prefereta s-ar desparti. Nu stiu ce sa fac, la ce sa ma gandesc. Nu pot sa fac altceva decat sa plang. Parinti ei au intrat in salon plangand.

- Ce are? Se va mai trezi? –spun eu-

Dar fix dupa ce am spus asta, un bit lung s-a auzit de la unul din aparate. Nu asta nu se poate.

- NUUUU! Eliza! Iubito, revino-ti, te rog! –tip eu-

- Andii…nu mai ai ce sa faci. –spune tatal ei-

Am fost lasat singur cu ea si am sarutat-o pentru ultima oara pe buzele ei, care acum erau reci, nu ca alt adata, calde si dulci. Dupa medicii au venit si au deconectat-o de la aparate.

Peste cateva zile

Mergeam plangand spre spre biserica. Ajuns acolo, toti si-au oprit privirea spre mine. Uram sa ma priveasca. Uram asta, ma facea sa ma simt vinovat, si chiar eram. Doar din vina mea e aici, intr-un sicriu. Cand am ajuns in fata sicriului, lacrimi amare mi-ai inundat fata. Speram din tot sufletul meu sa se trezeasca, dar speram pe degeaba. Corpul ei era lipsit de suflet. Preotul a tinut slujba, si am dus-o pe Eliza pe ultimul ei drum, spre groapa unde se va odihni. Dupa ce au pus sicriul acolo, am inceput sa aruncam pamant pe sicriu, dupa care groparii au inceput sa astupe sicriul. De acum nimic nu urma sa mai fie la fel. 

A/N: Sper ca ti-a placut. Imi cer scuze daca e prea trist si nu foarte inspirat, dar nu prea am avut idei. Daca nu iti place, pot sa il refac. Si scuze pentru greselile gramaticale si ortografice, o sa-l corectez cand voi avea timp.