Chapter 1.
Carte nouă, nu?
Nu sunt eu cine ştie ce fan înfocat Rita Ora sau Iggy, but melodia e oh Jesus Christ.
Când scriu eu prostia asta de carte pe care cred că n-o va citi nimeni, este 2 februarie 2014, stai ce. Am scris 2014. Încă nu m-am obişnuit. În fine. E ziua unui idol. Unui înger ce păzeşte inimile directionerilor. E ziua LUI. Harry Styles.
Sunt în grupul ăla. 1D OFFICIAL ROMANIA. Sau cum o fi. Peste tot văd colaje şi filmuleţe despre el. Mă simt inutilă. El nici nu ştie că eu exist şi să mă apuc să fac filmuţe acum? Nu mersi. Ştiu că lui îi pasă de fanele lui, dar nu ştie de ele, nu are habar că unele fete se sinucid pentru el, pentru toţi.
În cartea asta, nu vreau să judec pe nimeni, eu respect autorii şi cititorii de pe wattpad, aşa cum sper că o să mă respecte şi ei, doar dacă fac ceva bine. Cum am mai spus, sunt inutilă.
Cui îi pasă de ce simt? M-a întrebat cineva vreodată Cum te simţi? Nu. Şi nici nu vreau, pentru că ajungi să ţi la persoane destul de mult, încât după ce pleacă, să suferi mai rău decât când eşti singur. Este puţin bizar, că, o persoană apropiată să zic, simte acelaşi lucru ca mine, dar nici una nu încearcă să se apropie de cealaltă. Nu ştiu, vorbim destul de rar, dar asta pentru că nici nu prea avem timp.
Pe mine mă omoară toate testele de la şcoală, ascultările şi alte activităţi ce profesorilor le plac. Pe dracu, profesorii predau doar o materie. De ce noi să excelăm la toate când putem să ne axăm pe un singur lucru. Artă. Matematică. Bine, matematica nu e un exemplu foarte bun. Dar. ce vreau să zic e, părinţii te obligă să înveţi ca să ajungi, cică, cineva în viaţă. Le dau dreptate pe o parte, dar să mă trezesc la 5 ca să îmi mai repet la bilogoie că mă omoară mama dacă iau 4 e prea mult pentru mine. Mai bine 4 pentru mintea ta, decât 1 pentru copiat. Cum a sunat asta. Să zicem că învăţ, după ce ies de la oră nu mai ştiu nimic. Cel mai greu e să învăț la istorie, geografie, fizică si alte materii care, nu îmi pasă efectiv.
Intr-o noapte, nu știu, am visat oarecum o umbră și cred că știți sau poate nu, cum te trezești cu palmele transpirate și speriată, în momentele alea, îmi pun plapuma în cap si îmi iau telefonul și căștile de sub pat ascultând muzica și relaxandu-ma până când adorm, iar dimineața când părinții mei vin să mă scoale, ghici ce, ma văd cu căștile si telefonul prin pat și după mă "pedepsesc" pentru că stau noaptea în loc să dorm, pe telefon, but. Doar așa pot să ma calmez, serios.
Primul capitol, dacă e capitol, fiindcă nu am scris deloc ficțiune, e pe terminate. Nu știu câți o să citească, adică nu e cine știe ce. Îmi pare rău că e scurt.
Dacă credeți că acest capitol este bun, vot.
O părere pentru că mă ajută și, bye.
