//PRIMUL VOLUM DIN SERIA: INFINIT//
Acum trei luni, Mikel a făcut o greșeală imensă, pentru un caz nobil. Acum trei luni a ales să ascundă asta. Din acea zi se luptă singur cu nopțile nenorocite și cele mai aprige coșmaruri.
Pentru mai multă si...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am înjurat în barbă, așezându-mă pe piatra rece ce ținea loc de bancă.
L-am sunat pe idiotul ăla acum o jumătate de oră, când am plecat de la Maia. Și încă nu a ajuns. Fir-ar al dracu'! Băgând mâna în buzunarul gecii de fâș, scot un pachet de țigării uitat. La urma urmei, poate că dacă nu aș avea mintea atât de turbată în aceste momente, mi-ar păsa de faptul că am o mare șansă să renunț la țigări. Însă capul îmi bubuie, o presiune mare făcându-l să uite de orice altceva.
Delilah a vorbit cu el.
Delilah voia să se întâlnească cu el.
Delilah nu mi-a spus mie asta.
Și până la urmă, tind să cred că dacă nu ar fi vorba de tot ce ne unește nu mi-ar păsa. Sau poate că nu mi-ar păsa atât de tare. Pe cine naiba mint eu? Mi-ar păsa oricum – pentru că-mi pasă de fata asta mai mult decât îmi pasă de mine. Și e destul de enervant să-ți pese.
I-am spus să nu se apropie de ea. Aș vrea să zic și că l-am amenințat să nu o facă, dar la urma urmei cu ce să ameninți un om ce are acces la orice informații vrea? Care are o armată în urma sa? Care a omorât cine știe câte ființe nevinovate? Care a scăpat de poliție de trei ori?
Opțiunile nu sunt așa de multiple.
Nu i-am știut niciodată viața lui Petterson, și încă cred că nu am s-o aflu. Este cel mai secretos om din câți am cunoscut, ceea ce înseamnă că are și motive. Și aș vrea să pot spune că am să aflu eu ce ascunde, dar nu știu. Doar sper să ascundă ceva tare, atât de tare încât să-l pot opri din... orice face.
Eu sper. Pentru că, la naiba, atât mi-a mai rămas. Odată ce Delilah s-a întors fără știre împotriva mea, mi-a mai rămas doar speranța că nu-mi voi pierde mințiile. Speranța către un mai bine știut doar de ea, ascuns de inima mea.
- M. H., care e treaba?
Vocea bine-dispusă a lui D. m-a făcut să-mi întorc privirea spre stânga, de unde i se auzeau cuvintele. Se îndrepta rânjind ca un prost spre mine. Purta o pereche de pantaloni gri și un tricou alb, uzat, peste care era aruncată o geacă neagră descheiată.
Mi-am amintit pe loc reacția Delilahei când mă vedea îmbrăcat prea subțire pentru vremea schimbătoare de afară. Uneori, îmi puneam haine subțiri, înghețând ca un prost, doar ca să-i văd fața aia a ei drăguță strâmbându-se.
Am zâmbit, înghițind în sec și trăgându-mi nasul.
- Ce vrei, măi, nenorocitule? L-am întrebat când s-a așezat lângă mine. Ai aflat că se dau bomboane și fete pe gratis? De ce ești așa bine-dispus azi, rază de soare?
- Taci, numai pot aici de râs, m-a ironizat ridicând din sprâncene. În locul tău nu m-aș mai purta ca un cretin cu „salvarea ta".
- Bine, bine, zi. Apropo, am zis scoțând pachetul de țigări din buzunar, vrei un foc?
