Jurnalul Klarei

Cap. 1

"Draga jurnalule,astazi este ultima zi de vacanta. Maine ma voi trezi la 7 si voi merge spre noua mea scoala :  High School Tonbridge.Este cel mai mare si cel mai important liceu din oras.In primii 2 ani de liceu,am ramas la scoala elementara ,dar nu mi-a placut de loc acolo.Profesorii erau prea duri ,plus ca nu predau mai nimic.Iar ceilalti adolescenti de varsta mea...ei bine,prea pori,prea rai si prea nepasatori.

De aceea n-am putut niciodată să mă împrietenesc cu nimeni. Pentru că nimeni nu e ca mine. Toată lumea e prea diferită. Sunt o simplă fată, care trăiește într-o lume mare și rea, care încearcă să supraviețuiască. În acea școală am fost întotdeauna judecată, evitată, nebăgată în seamă de nimeni, iar toată lumea se uita ciudat la mine, crezând că sunt o tocilară ciudată care nu are prieteni. Viața mea în acel liceu a fost foarte grea. Din cauza colegilor mei, m-am închis în mine, nu am mai vorbit cu nimeni, am devenit prea timidă. Într-o viață atât de grea, singurul mod prin care mă puteam descărca emoțional era să îmi transpun sentimentele, gândurile și problemele pe hârtie. Și astfel, ți-am umplut ție paginile, jurnalule. Tot ceea ce sunt eu ești și tu. Acum, vreau un nou început. Probabil că tot voi fi considerată ciudată sau tocilară, dar nu se știe, poate că totuși îmi voi găsi un prieten adevărat.

Cu drag, posesoarea ta, Klara.”

Am lăsat creionul pe birou și am închis carnețelul gros, ce avea coperți rezistente, de culoare trandafirie și cu un model floral. Am scotocit în buzunar până ce am dat de cheia micuță, metalică – o aveam întotdeauna la mine – și am încuiat lacătul de dimensiuni mici, atașat de jurnal. Acum eram sigură că nimeni nu va putea să-l deschidă sau să citească ce scrie înăuntru.

Am inspirat ușor și m-am ridicat de pe scaunul moale de lângă biroul din lemn masiv, cafeniu. M-am dus spre dulapul mare, din același lemn ca și biroul, și mi-am luat o pereche de pijamale drăguțe, roz-pal cu care să mă îmbrac, fiindcă deja se făcuse târziu. Mi le-am pus rapid pe mine, apoi m-am așezat în patul confortabil al camerei mele, trăgându-mi plapuma albă peste mine. Peste câteva minute am intrat într-un somn adânc.

~ ~

Dimineața următoare, ceasul a scos timp de câteva minute un sunet enervant, suficient pentru a mă trezi. Deși uram să mă trezesc dimineața, m-am dat jos din pat, încă adormită, am deschis ușa de culoare albă a camerei și am parcurs leneșă holul lung, până ce am ajuns la baie. Mi-am făcut rutina de dimineață, și în câteva minute am terminat. 

Am coborât lent scările, fiindcă dormitorul meu se afla la primul etaj, și am ajuns direct în sufrageria spațioasă, cu pereții albi și mobilată cu un televizor LCD, o canapea mare și câteva fotolii bej. Am trecut prin sufragerie și am ajuns în fața ușii albe de la bucătărie. Am apăsat pe clanță și am deschis-o.

La masă i-am văzut pe tata și pe mama, așezați unul lângă celălalt. Tatăl meu avea 47 de ani, părul negru, și era îmbrăcat cu o cămașă bărbătească albastră, în carouri, cravată neagră și pantaloni de aceeași culoare. Mama mea era o femeie slabă, destul de tânără – avea doar 39 de ani, blondă, și era îmbrăcată cu o rochie de casă cu modele florale, pastelate.

– Bună dimineața! le-am spus eu amândurora.

– Bună dimineața! m-au salutat ei în același timp, cu zâmbetul pe buze.

M-am așezat lângă ei la masă și mi-am întins puțin unt pe o felie de pâine prăjită, pe care am mâncat-o alături de o cană cu ceai. După aceea, m-am ridicat de la masă și m-am dus din nou în dormitorul meu. Acolo m-am așezat la măsuța de toaletă, care stătea în paralel cu patul. Mi-am pieptănat părul castaniu-închis, lăsându-l să-mi atârne pe spate, apoi am deschis un sertar și am luat o micuță trusă de farduri. Pielea mea de culoare crem spre măsliniu nu avea imperfecțiuni, așa că a fost suficient să îmi conturez sprâncenele, să-mi alungesc genele cu puțină mascara, să îmi pudrez obrajii și să îmi dau cu un ruj hidratant pe buze. Până la urmă, aveam 17 ani, și era prima zi de școală, așa că mi-am permis să mă machiez puțin mai mult decât de obicei.

M-am îmbrăcat rapid cu o cămașă bej în carouri, destul de largă, o pereche de blugi skinny negri și o pereche de balerini cu toc, tot de culoare bej. Mi-am luat geanta mare neagră în mână, mi-am legat apoi de încheietură și un mic ceas, după care am ieșit din cameră, îndreptându-mă spre ieșire.

În fața ușii mari de la intrare se afla tata, așteptându-mă pentru a mă conduce până la școală. Am intrat rapid în mașina Chevrolet a tatei, gri metalizat și m-am făcut comodă. Tata avea să plece și el spre serviciu. Era polițist, chiar cel mai important din oraș. Mama a rămas acasă. Ea era casnică.

Am ajuns pe strada unde se afla liceul în câteva minute. M-am uitat din mers la înalta clădire cu trei etaje, cu pereți exteriori albi și cărămizii, și geamuri înalte, în care aveam să învăț încă doi ani. Eram foarte entuziasmată. Deși știam că nu voi avea parte de experiențe plăcute, fiindcă sunt prea timidă, vroiam totuși să cunosc această nouă școală. Tata a parcat în fața porții înalte, iar eu m-am dat repede jos din mașină.

– Pa, tată! i-am făcut eu cu mâna.

– Pa, draga mea. Succes! mi-a spus el în timp ce a accelerat, pentru a se duce la servici.

M-am uitat în față, înaintând cu pași mărunți și cu sufletul la gură.