Jurnalul Klarei

Cap. 2

Am intrat în curtea liceului, fără să scot vreun sunet. Abia atunci m-am uitat înainte și am observat că, spațiul din fața acestuia era ocupat de o grămadă de adolescenți. Abia dacă mai aveam loc să respir. Față de mine, fetele erau îmbrăcate ca și cum erau gata de petrecere, machiate strident, iar băieții erau cu toții îmbrăcați cu blugi care aveau rupturi, și tricouri de diferite culori, pe care ei le numeau "cool". Am inspirat adânc, încercând să ignor vocile gălăgioase ale tuturor adolescenților, dar și a faptului că eram singura îmbrăcată decent de acolo, și m-am sprijinit cu spatele de gardul înalt din fier ce înconjura curtea liceului.

La scurt timp după, am auzit o femeie de vârstă mijlocie, ce vorbea la microfon. Sunetul venea de undeva din față, deși nu am văzut persoana care vorbea.

- Bună ziua, dragi elevi, și bine ați venit la liceul local Tonbridge! Sper să vă simțiți bine și...

După aceea, nu am mai fost deloc atentă la ceea ce zicea, fiindcă probabil nici nu era important. Am așteptat mai mult de treizeci de minute, și aproape adormisem, când o altă voce, mai puternică, care vorbea tot la microfon, m-a făcut atentă:

- Puteți să vă îndreptați spre sălile de clasă. Mâine încep orele de la nouă, pentru toți. La revedere!

Fără să treacă mai mult de o secundă, toată grămada aceea de adolescenți au început să se deplaseze grăbiți spre clădirea mare din față, împingându-se și lovindu-se. Văzând asta, am început și eu să merg printre ei, fiind lovită de două ori în stomac, doar pentru ca alții să ajungă înaintea mea. Liceul ăsta deja a început să-mi displacă, și e abia prima zi.

Am mers în continuare, până ce am trecut pragul ușii clădirii. În jurul meu totul era neclar, fiindcă eram împinsă din toate părțile de adolescenți. Abia după ce am mers vreo cinci metri în față, adolescenții s-au împrăștiat în alte direcții, iar eu am putut observa clar ce e în jurul meu. Eram pe un coridor lung, spațios, cu o podea din lemn lustruit și pereții vopsiți cu alb. Pe ambele părți ale coridorului se aflau dulapuri metalice, pentru fiecare elev, ca în oricare alt liceu din Anglia. În fața mea era o scară din lemn, ce probabil ducea la etaj.

Nu am știut sigur unde e clasa mea, dar am urcat treptele, ajungând pe un coridor asemănător cu cel de la parter. În partea stângă se aflau ferestrele, iar în partea dreaptă ușile. Am început să le inspectez pe fiecare, pentru a-mi găsi clasa. Deodată, am simțit cum m-am izbit de cineva, m-am dezechilibrat, și într-un final am căzut. Puțin amețită, m-am uitat în față, voind să-mi cer scuze persoanei pe care am lovit-o. În fața mea stătea, tot prăbușită, o fată blondă cu breton, îmbrăcată cu un tricou alb și negru, o pereche de colanți negri, și niște pantofi cu toc înalt, de culoare albă.

- Îmi pare rău că am dat peste tine, nu am vrut! am încercat eu să-mi cer scuze.

- Nu-i nimic, e vina mea! mi-a răspuns ea cald. Eu sunt Emma.

- Eu sunt Klara. Sunt nouă în liceu, i-am spus, apoi am ajutat-o să se ridice o dată cu mine.

- În ce clasă ești?

- A unsprezecea B. Tocmai îmi căutam sala de clasă.

- Oh, asta înseamnă că suntem în aceeași clasă! Putem merge împreună în sala de clasă. Îți arăt eu unde e.

- Okay.

Mi-am așezat mai bine geanta pe mână și am început să merg cu pași lenți, în același timp cu Emma.

- Și, ce îți place să faci de obicei? m-a întrebat ea, mergând lângă mine.

- Um... Nu știu exact. De obicei, când sunt liberă, îmi place pictez și călăresc sau s-o țesăl pe iapa mea; ocazional citesc, i-am răspuns eu zâmbind. Tu?

- Păi... Îmi place foarte mult să cânt la chitară și să citesc reviste. Revista "TotalGirl" e pasiunea mea.

- Îți place "TotalGirl"?! Ador revista aia, e genială!

- În sfârșit cineva care mă înțelege, mi-a răspuns entuziasmată Emma.

Fără să-mi fi dat seama, în timp ce vorbeam, Emma s-a oprit în fața unei uși vopsite în galben-pai.

- Asta-i sala de clasă, mi-a spus ea.

A apăsat pe clanță și a deschis ușa. Am intrat după ea, uitându-mă în jur. Părea o clasă tipică: pereții erau albi spre gri, în partea opusă ușii se aflau cinci ferestre, care acopereau tot peretele, o tablă destul de lungă, abia ștearsă, în fața căreia se afla și catedra, iar în restul sălii erau băncile și scaunele dintr-un lemn de culoare deschisă, pe care stăteau elevii. Clasa era plină. Se aflau aici mai mult de treizeci de adolescenți. Fiecare își vedea de treaba lui, vorbind și fără să bage în seamă pe altcineva. Eu și Emma ne-am așezat în ultimele două bănci, din dreptul ferestrei. Mi-am agățat geanta de spătarul scaunului și m-am așezat. Vântul ușor răcoros de toamnă îmi flutura prin părul meu de culoare castanie.

Imediat după, în clasă a intrat o femeie destul de tânără, ce nu părea să aibă mai mult de 40 de ani, brunetă și îmbrăcată cu o rochie albă, până la genunchi. S-a apropiat de catedră, cu fața spre noi.

- Bună ziua! a spus ea tare și răspicat.

- Bună ziua! am răspuns noi, restul clasei.

- Eu sunt noua voastră dirigintă, Cornelia Jones. Voi fi profesoara voastră de engleză, pentru următorii doi ani.

Aceasta și-a scris numele pe tablă, după care a scos niște foi din catedră, pe care ni le-a împărțit fiecăruia.

- Ăsta e orarul vostru pentru anul acesta, ne-a spus ea, și apoi s-a întors spre catedră, așezâdu-se pe scaun, și uitându-se la noi.

Peste câteva secunde, după ce s-a făcut liniște în clasă, a început să vorbească despre școală, educație, faptul că aceasta a fost renovată și multe alte lucruri, pe care nu le-am ascultat prea atentă.

După vreo zece minute, timp în care am privit pe fereastră, am auzit un scurt și strident scârțâit, apoi ușa s-a lovit de perete, asta făcându-mă să-mi întorc privirea în acea parte. Eram curioasă cine a produs acel sunet și cine avea să intre în clasă.