𝖽𝗈𝗇'𝗍 𝗅𝖾𝖺𝗏𝖾 𝗆𝖾, 𝗆𝗒 𝖺𝗅𝗂𝖾𝗇 ➯ 𝗄𝗇𝗃 ✓

⓷

Razele dimineții ce s-au așternut asupra pleoapelor tale te-au determinat să-ți deschizi ochii, însă nu te-ai putut ridica din cauza mâinilor ce îți îmbrățișau puternic corpul mic, mărindu-ți ochii când ai realizat că extraterestrul te îmbrățișa pe la spate, bărbăția lui fiind presată de fundul tău bombat.

O mână de a lui a început să îți mângâie ușor burtica, neștiind cum ați ajuns în poziția asta, știind că la orice sunet sau acțiune ești obișnuită să te trezești pentru a vedea despre ce e vorba.

Ai încercat să ieși din strânsoare însă nu ți-a permis, forța pe care o avea fiind chiar din altă galaxie.

— Mă scuzi..

Și-a deschis ochii însă a rămas neclintit, întorcându-ți capul înspre el, acum doar câțiva centimetri despărțindu-vă buzele.

Imediat cum i-ai văzut chipul angelic atât de aproape de al tău, ai simțit ceva petrecându-se în stomacul tău, ceva ce nimeni nu ți-a mai provocat până acum.

— Poți să-mi dai drumul? șoptești în timp ce îți așezi mâinile peste ale lui.

Acesta s-a îndepărtat, privind acum spre tavan. I-ai mulțumit cât de încet s-a putut și ai părăsit camera, privirea lui fiind pe tine până ce ușa s-a închis.

Ți-ai trecut mâinile peste față pentru a te calma și ai intrat în baie pentru a-ți face rutina de dimineață, urmând să te duci în bucătărie pentru a pregăti micul dejun.

Nu a trecut mult timp până să prepari omleta și să o așezi în două farfurii, punându-le de o parte și de alta a mesei.

Un ciocănit în ușă ți-a făcut inima să o ia la goană, privind înspre scări și dându-ți seama că extraterestrul încă nu ieșise din dormitor.

Ai înghițit în sec și te-ai îndreptat înspre ușă, rotind cheia în broască și deschizând-o, privind acum la fiica vecinei tale, ce era mai mică cu trei ani decât tine.

— Bună, Yiyeon.

— Bună, Ambar.

În așteptarea răspunsului ei ai împietrit când privirea imediat i-a fugit pe masa pregătită pentru un dejun în doi, chipul ei devenind confuz.

— Ai vreun musafir?

— Nu. Mă simt prea singură și am hotărât ca o fantomă imaginară să-mi țină companie. spui zâmbind ironică, fata din fața ta dându-și ochii peste cap.

— În fine. Am venit să te întreb dacă ai cumva niște ouă?

— Sigur.

Spui după o secundă de gândire și vrei să fugi înspre frigider, dar vocea ei te oprește.

— Nu mă inviți înăuntru?

— Sunt puțin ocupată acum. vorbești în timp ce deschizi rapid frigiderul, luând de acolo patru ouă.

Le-ai așezat rapid într-o punguță albastră pe care o aveai la îndemână, fugind cu grijă înspre ușă și lăsând-o să ți le plătească, un val de emoții continuând să te străbată.

— Mulțumesc. spune privindu-te suspectă, apucând mânerele ușor umede din cauza sudorii prezente pe palmele tale.

— Pentru nimic. Pa! Pe curând!

Imediat ai închis ușa, încuind-o și sprijinindu-te de ea, urmând să auzi pașii vecinei tale cum se îndepărtează. Ai oftat liniștită și ai auzit pași venind de pe hol, ochii tăi agitați făcând contact cu cei calmi ai brunetului.

— Ia loc, am făcut mâncare. spui punctând înspre masă, mergând apoi înspre el.

V-ați așezat împreună, arătându-i cum se mănâncă cu furculița și zâmbind atunci când nu a prins mișcarea, scăpând puțin din omletă pe podea.

— Nu-i nimic.

A lăsat furculița jos și a început să mănânce cu mâinile, fapt ce nu te-a amuzat întrucât fusesei crescută în mediul rural, întinzându-te pentru a lua șervețele atunci când ați terminat de mâncat.

I-ai pus șervețelul în față și ți-ai șters ușor colțurile gurii cu al tău, văzând că nu are nicio reacție.

Ți-ai dat ochii peste cap în timp ce zâmbeai și te-ai ridicat, ocolind masa și ajungând în stânga lui, luând șervețelul alb și ducându-l înspre buzele lui pentru a le șterge de unsoare.

Te-ai oprit brusc și i-ai întâlnit ochii care se holbau la tine, simțind iar acel sentiment de fluturi în stomac care nu voiau să-ți dea pace..