Theo

Capitolul 1

 Cum a început totul

   Vremea însorită de afară mă făcea să-mi doresc să ies în grădină acompaniată de o carte bună, de preferat romantică, siropoasă și extrem de clișeică. O carte în care protagonista să se împotrivească cavalerului ce încearcă să-i cucerească inima și în final să cadă glorios în brațele neisprăvitului. Plăcerea cu care devorez astfel de cărți este oarecum stranie, deoarece nu cred în dragoste sau cel puțin, nu în “dragostea mea”. Adică cred că există cineva pentru toți, o persoană cu care să te potrivești perfect, exact ca piesele unui puzzle, dar nu cred că exista aceea persoană pentru mine. Sunt, așa cum mă numesc prietenele mele, o ipocrită, dar o ipocrită romantică și  pragmatică care știe cum funcționează aparatul acela pe care băieții îl numesc creier. Și mai știu că al lor creier, nu are aceleași comenzi sau instrucțiuni de folosire ca cel al fetelor. De ce? Pentru că ei au o conexiune directă cu un alt aparat, ce începe să le afecteze și să le controleze acțiunile începând cu vârsta de doisprezece ani. Deci ce te faci cu o “romantică pragmatică”, o contradicție umblătoare? Nimic, o lași să descopere că viața nu e chiar așa cum pare și că deși pornește cu o concluzie s-ar putea să sfârșească cu alta. Însă sunt pregătită să încerc, sau cel puțin așa cred.

   Și cum iarba netunsă din grădină îmi făcea cu ochiul, la fel ca și cartea Sandrei Brown ce stătea pe măsuța din sufragerie închisă și tristă, am decis că meritam puțină relaxare. Așa că am apucat o pătură subțire și cartea mea neprețuită și am ieșit afară plină de încântare, însă nevoia de a bea ceva rece m-a făcut să mă întorc în bucătărie și să înșfac o sticlă de Ice-tea uitată prin frigider. Abia atunci m-am putut bucura de căldura soarelui și de dragostea emanată de cuvintele siropoase din carte. Și cum stăteam așa ca o pisicuță, tolănită pe burtă pe pătura mea cea albastră și sorbeam din ceaiul înghețat, am auzit telefonul sunând. L-am ridicat încruntată, primisem un mesaj de la prietenele mele aiurite. Mă anunțaseră că erau în drum spre mica mea casă și bineînțeles aduceau bârfe noi pe care abia așteptam să le aflu.

  M-am ridicat leneșă de pe pătură și am pornit spre poartă pentru a le aștepta. Cum stau doar la o stradă distanță de mine, nu le-a luat foarte mult până să-și facă apariția. Așa că în scurt timp le-am observat pe amândouă, mergând repede braț la braț, Angela agitând o sacoșă portocalie, în timp ce Cătălina râdea cu gura până la urechi.

 - Hei fato ce făceai? a întrebat Cătălina încercând sa pară sexi, mișcându-și șoldurile în timp ce se apropia de mine. Vocea ei stridentă și puțin răgușită s-a izbit de timpanele mele, făcându-mă să-mi închid ochii pentru o secundă.

 - Nu te mai agita atât,  semeni cu un jeleu!  a râs Angela uitându-se amuzată la Cătă.

 - De fapt seamană mai mult cu o minge de ping-pong, nu vezi că tot ricoșează! am intervenit râzând cu gura până la urechi.

 - Deci ce, acum e ilegal sa fii atât de sexi sau pur și simplu sunteți invidioase pe acest corp de zeiță? a spus trecându-și o mână prin părul blond și lung. A intrat în curte și s-a strâmbat când a văzut pătura întinsă pe iarbă. Mă așteptam la ceva mai sofisticat, a mormăit.

   Am început să râd, acompaniată de Angi și am pornit din loc, urmându-ne "zeița".

- Ești fenomenală Cătă! am spus amuzată. Angela a chicotit și s-a așezat pe pătură, încrucișându-și picioarele. Cătălina s-a așezat și ea lângă noi, însă din cauza soarelui care-i intra în ochi, ne privea încruntată.

- Da știu, viața voastră ar fii așa plictisitoare fără mine! a spus accentuând cuvântul "mine".

- Deci ce bârfe avem? întreb scoțând din sacoșă chestiile pe care fetele le-au adus și aranjându-le pe pătură între noi. Când am aruncat și ultima pungă, turnulețul de chipsuri, sărățele, ciocolată, doze de suc și semințe s-a prăbușit. Uhm, dar ce e cu atâta mâncare? V-ați gândit să-mi faceți cumpărăturile pentru toată luna asta? am întrebat confuză.