Obsesia

Capitolul 1

Își dăduse pentru a mia oară in zece minute părul pe spate, era distrusă, dar știa ca la un moment dat tot avea să se întâmple, incercase să-și stăpânească lacrimile, însă era în zadar așa că le lasase pur și simplu să curgă, fața îi arăta groaznic, rimelul și tușul i se scurseseră. Avusese un sentiment prost de la început, însă il ignorase, nu avea de unde să știe că dacă ii va face o surpriză iubitului ei și va veni la el fără să îl anunțe îl va găsi cu una in pat, îi era atât de silă de el în momentul ăsta, ar fi vrut să plece, insă simțea atâta ură și frustrare încât nu putea să plece pur și simplu. Voia să zică ceva, să-i zică cât de mult îl urăște în momentul de față și că este un om de nimic, dar tot ce facea era să-i privească pe cei doi, tipa care era acoperită cu cearșaful și nu știa ce să facă și cu toate că Eveline nu avea de unde să știe, fata se simțea foarte prost mai ales că nu știuse până atunci că Zac avea iubită. Pe de altă parte Zac nu contenea cu scuzele, îi repeta într-una că îi pare rău și că nu o să se mai întâmple, însa Evy știa mai bine ca oricine că e o minciună, îi iertase prea multe:

-Eveline, te rog, vorbește cu mine, știi că te iubesc!

Însă Eve nu făcea decât să se uite la el cu lacrimile șiroindu-i pe obraji.

-Eve, te rog, știi ca ne avem doar unul pe altul, Eve, ști că nu vreau să te rănesc, niciodată nu aș face-o intenționat...

La aceste vorbe Eve nu se putu stăpâni și strigă la el:

-Nu-ți permit să zici alea, dacă m-ai iubi cum zici nu mi-ai fi făcut tot ce mi-ai făcut și tu, spuse spre fata care se uita speriată, cară-te dracului odată!

In câteva secunde fata și-a strâns hainele și a ieșit din apartament, iar Eveline a continuat:

-Ține minte, Zac, e ultima dată când mă mai vezi, nu încerca să mă mai cauți pentru că va ieși mai urât!

Vru să plece, însă Zac o prinse de mână și ii spuse:

-Haide, Eveline, cu toți știm că la un moment dat te vei întoarce, mereu o faci!

Zac vru sa o sărute, însă Eveline îi dădu o palmă și îi spuse:

-Niciodată! S-au terminat vremurile alea!

Ieși în grabă din casă și o luă la fuga pe scări, îl auzea vag pe Zac cum o strigă, însă nu avea ce-i face, era alegerea ei dacă pleacă sau stă și în seara asta pleca definitiv, înghițise multe, însă nu suporta să fie înșelată, mai bănuise, dar nu-l prinsese niciodată. Afară ploua, dar ei nu-i păsa, alerga în continuare, voia să ajungă acasă, nu era nimeni pe stradă, nimeni care să o vadă suferind și acest lucru îi convenea mai ales că lacrimile erau ascunse datorita ploii. Nefiind foarte atentă la drum se trezi că se lovește de cineva. Era un tip înalt, cu o glugă pe cap care îi dădea un ușor disconfort și voia sa plece cât mai repede, ochii lui albaștii se conectaseră cu ai ei pentru câteva secunde, însă ea iși lăsase ochii în pământ și zise:

-Îmi pare rău, nu v-am văzut! Mă scuzați!

Nu așteptă răspunsul lui și o luă la fugă, acesta rămase în ploaie, uitându-se dupa dânsă până când nu se mai zărea. De cum se ciocni de el știu că fata e supărată și cu toate ca afară turna cu găleata își dădu seama că plângea și brusc ochii îi sclipiră, mintea lui avea un plan.

Deci sper să vă placă, e o carte de groază, prima mea carte thriller , sper sa va atragă și să vă pară interesantă, am niște idei nu tocmai normale pentru cartea asta.

P.S: Multumesc pentru copertă lui @_tequila.