22-03-2019/23-03-2019
~Louis POV
"NIALL", am exclamat. "Da prostule vin, nu strigă așa.", zicea el. "Ce e? De ce strigi așa?".
Mă preparam mental. "E pozitiv."
"Huh? Ce e?", răspundea el. Prostul. "Testul de sarcină.", 'prostule' ziceam in minte. N-am zis o de adevăratelea. El era tăticul până la urma.
"Cum adică e pozitiv mă? Ești băiat."
"Nu știu bă. Dar uite, două linii." Și arătam testul. Șocat zicea el să mai fac încă unu. Că probabil ca a greșit.
Eram stresat când mă pișam. Oare avea Niall dreptate? Sincer să fiu, sper că nu. Sper că sunt însărcinat. Suna ciudat. Sunt bărbat, și totuși sper asta? Nici măcar nu se poate, biologic vorbind. Nici măcar n-am avut niciodată ciclu. Nu se poate. Era ceva greșit când m-am testat prima oară. Sigur o să fie negativ. Așa im ziceam când așteptam. Am așteptat și am așteptat. A rămas o linie. Ar trebuie să fi fost fericit, dar nu puteam să nu simt dezamăgire.
Mă întorceam săi arat lui Niall, când mi sa apărut că erau totuși doua linii. Mă uitam mai bine. Da, erau doua linii! Fugeam la Niall să-i arăt. Am făcut încă unul după aia. Și încă unul. Și încă unul. Linia a doua se făcea mai proeminentă cu fiecare test.
Era confirmat. Eram însărcinat. Cu bebelușul lui Niall. Sau Liam. Că numai cu ei am avut sex.
Îl sunam pe Liam, și am zis ce s-a întâmplat. "Cum dracul te-ai gândit să-ți faci un test de sarcină?", și înțelegeam de ce întreba asta. Chestia e că nu știu, poată ca subconștientul meu știa că vroiam in copil . Sau nu. Nu se știe, dar nici nu contează. Contează numa că testul este pozitiv, și trebuia să știe cine e tată-l copilului. Și să-i zice familiei. Asta e momentul in care începe sa-i fie frică. Cum adică sa se duce la familie, și sa zice ce o sa are un copil cu Niall (Sau Liam).
Era târziu, și mă duceam la culcare. Ziua următoare m-am sculat cu o durere de cap, dar in general mă simțeam OK. Până când l-am văzut pe Niall. Atunci mi-am amintit toată cele care sau întâmplat ziua trecută. Sarcina.
Când mă uitam la ecranul de la telefon, am văzut 23 de apele pierdute de la Liam. Fix in momentul ăla venea apelul numărul 24. Când răspundeam auzeam ce ciudat îmi suna vocea. Mai înaltă decât normal. Era ciudat. Un simptom de la sarcină poate? Îmi ziceam să caut pe Google simptomele, să le știu.
"Mă auzi?", zicea Liam in urechea mea, scoțându-mă din gândurile mele. "Da," răspundeam eu. "Ce e? De ce ai sunat așa de des?". Sa cam supărat pe mine. "E 11 dimineața, ai fi trebuit sa fie treaz de mult. Și să-ți fi ascultat voicemailurile.", zbiera el. "In fine, nu mai contează. Îți zic acuma." Făceam un sunet ciudat, eram agitat. "Louis.", zicea el. "Liam", răspundeam eu. "Știi ca ai zis ieri să îmi fac și eu un test de sarcina?". Mă îndreptam in pat. "E pozitiv."
Asta ar fi trebuit să fie un șoc mare, nu? Pai nu era. Ciudat, dar mă așteptam la asta. "OK.", răspundeam. Credeam că sa supărat Liam , și ca o sa striga la mine. Dar când era o pauza lunga și nu mai auzeam nimic, m-am uitat la ecran și vedeam ca a închis. Nu știam dacă aia era pozitiv sau negativ asta. Probabil a doua opțiune.
Mă uitam la ceas și vedeam ca era deja 11:15. Târziu. Ieșeam din pat, și aproape că am leșinat. Direct am căzut înapoi pe pat. Întindeam mâna sa iau o sticla cu apa. După ce am luat câteva guri încercam din nou sa mă ridic. Reușeam, cu in pic de ajutor de la scaunul de birou.
După ce am putut iarăși sa văd și sa mă mișc, mergeam jos.
Jos mă așteapta Niall cu o cafea. "Buna dimineața prințesa.", zice el râzând. "Nu sunt prințesa.", răspund eu in timp ce îmi fac o pâine cu cașcaval. Nu știu de ce, dar asta îl face sa rade. Decid sa îl ignor și pornesc fierbătorul de apa. "Deci... bebelușul? Știi cine e tăticul?" Sunt surprins pentru o secunda. După aia îmi amintesc ca el probabil ca chiar nu știe cu cine am fost eu in timpul trecut. "Da" zic eu, "tu ești." Acuma a rândul lui sa fie surprins. "Nu." zice el. "Nu sunt eu. Nu vreau sa fiu." Asta mă înfurie.
Îl bat.
