Eu sunt Kirashi, am 21 de ani și ador să cânt.
Am văzut pe insta că BTS dau casting pentru al 8-lea membru. Era o mare oportunitate pentru mine, deoarece după cum am zis, ador să cânt. Cică la 11:00 se dau audițiile si nu pot să spun că sunt foarte mulțumită, pentru că pentru mine e foarte devreme având în vedere că urăsc să mă trezesc dimineața.
M-a trezit alarma la ora 10:00, dar normal că am mai stat vreo 5 minute (defapt au fost 30, dar numai contează). Când am văzut cât este ceasul m-am ridicat repede din pat, mi-am făcut un duș, m-am îmbrăcat, m-am machiat și am mâncat în drum spre casting un covrig.AȘA ARĂTAM EU:
Am ajuns la Bighit și un băiat de la intrare m-a condus spre camera unde se dădea castingul.
Erau foarte multe fete frumoase și talentate, ba chiar era să plec deoarece credeam că nu mă ridic la standardele celorlalte fete, dar totuși am rămas.
Venise și rândul meu, așa că m-am dus in fața celor 7 băieți.Pov Jungkook
Venise în fața noastră o fată și mă pierdeam în ochii ei verde smarald. Ea începe să cânte și ne lasă mască pe toți. Avea o voce SPECIALĂ și nu era ca restul fetelor, ea parcă simțea ceea ce cânta.
Când s-a terminat audiția ne-am pus toți 7 într-un cerc pentru a hotărî cine este al 8-lea membru. Eu eram deja hotărât pe cine vreau să alegem.
RM: cine ați vrea să fie al 8-lea membru? eu cred că fata aia....Kirashi e foarte bună.
toți: DA!!! strigă toți la unison.Pov Kirashi
Simțeam cum tremur toată și cum îmi bate inima gândindu-mă pe cine vor alege cei 7 băieți drăguți.
Mă uitam la JK si simțeam cum mi se topește inima, eram într-o transă, până când mă trezește un cot în coastă. Atunci mi-am dat seama că BTS m-au chemat.
M-am dus la ei și au spus: Bine ai venit în trupă!
Eram foarte bucuroasă, mi-a dat chiar si o lacrimă și JK mi-a șters lacrima, eu rămânând surprinsă.
RM: Bună, eu sunt Namjoon, dar îmi poți spune RM și sunt liderul.
Jin: hey, eu sunt Jin și știu să gătesc foarte bine.
Sg: Bună, sunt Yoongi, dar poți să-mi zici Suga. spune el puțin obosit.
Jh: i'm your hope, your my hope, i'm
J-hope.
Jm: salut, eu sunt Jimin dar aș prefera să-mi zici Mochi sau Jimin-ah.
V: Bună, eu sunt Taehyung dar îmi poti spune Tae.
Și ultimul dar nu cel din urmă, băiatul ăla drăguț.
JK: hei, sunt Jungkook dar îmi poți spune JK dacă vrei. spune el cu un zâmbet de iepuraș pe față.
RM: noi cum putem să-ți spunem ție, n-ai și tu o poreclă?
Eu: puteți să-mi ziceți Kir.
- Ok. spun toți la unison.
Mergem toți într-o mașină uriașă și ne-am dus la apartamentul lor care acum e și al meu.
RM: Sorry, dar apartamentul are doar 4 camere si trebuie să împarți camera cu JK pentru că el e singurul fără coleg de cameră.
JK zâmbise când a auzit asta.
Eu și JK: Ce?!?
Era cam dubios că înainte a zâmbit și acum se "plânge" că trebuie să împartă camera cu mine.
Mi-am luat bagajele și m-am dus în camera lui JK.
JK: păi... dacă stai în camera mea, ar trebui să avem niște reguli.
Eu: ok, no problem.
JK: 1. nu avem voie sa ne atingem lucrurile fiecăruia dintre noi.
2. Nu mă deranjezi când cânt.
3. Fără mizerie, nu o suport.
4. să nu mă întrerupi dacă fac ceva important.
5. dacă vrei să îți împrumut ceva, doar spune-mi, dar trebuie să mi-l dai înapoi după. astea au fost toate regulile, clar?
Eu: da șefu.
JK: Yaa!!! Cum mi-ai spus, "șefu"?!!? să nu-mi mai zici așa în viața ta!!
Eu: altfel ce se întâmplă? spun eu cu un micuț zâmbet dulce dar ca si cum as face mișto de el.
JK: Altfel...dormi pe preș! spune el râzând pentru o minisecundă dar după își schimbă fața într-una serioasă.
Eu: Bine, bine iepuraș.
JK: Yaa!! ți-am zis că îmi poți spune JK, nu iepuraș, șefu sau alte porecle de cacat.
Eu: oof... bine. zic eu dând ochii peste cap, dar trebuie să recunosc, îmi plăcea puțin de el.
RM a auzit că ne certăm si a intrat în cameră să vadă ce facem.
JK: hey!! nu știi să bați la ușă înainte să intri?!?
RM: Scuze hyung, dar am auzit că vă certați și voiam să văd ce se întâmplă.
Eu: nu se întâmplă nimic, a fost o micuță neînțelegere.
RM: să nu te sperii de JK, el e foarte grijuliu în general, vrea doar să te intimideze. îmi spune șoptind înainte să iasă din cameră.
Eu am stat toată ziua despachetând bagajele și decorândumi partea mea de cameră, da, doar a mea, JK nu a vrut s-o decorez și pe a lui. Treba lui, nu eu am să fiu aia cu o cameră sad fără viață.
A venit ora cinei, Jin a gătit mâncarea mea preferată, oare a știut că-mi place foarte mult sau e doar o coincidență? cred că este o coincidență pentru că nu ar avea de unde să știe că e mâncarea mea preferată.
Ne-am pus toți la masă și am început să vorbim ca să ne cunoaștem mai bine.
După ce am mâncat, m-am dus în cameră și m-am pus direct la somn.Pov Jungkook
Când am intrat în cameră am văzut-o dormind și mă uitam la ea, era atât de dulce, parcă era un copilaș. Simțeam un sentiment ciudat, dar nu-mi dădeam seama ce este.
Am observat că tremura puțin, nu avea pătura pe ea, îi era frig. M-am dus lângă ea si am învelit-o, după i-am mângâiat părul, apoi m-am dus pe patul meu și am adormit.Dimineața:
M-am trezit și am observat că Kirashi nu era în pat. M-am dus în bucătărie și o văd făcând clătite. M-am dus și m-am așezat pe scaun silențios.
Ea s-a întors cu fața la mine și a tresărit.
K: doamne... m-ai speriat măi copile!!
Eu: sunt așa urât? întreabă el zâmbind.
K: nu, doamne ferește! doar că am crezut că încă dormi.
Eu: în fine, vreau să gust din clătitele astea, arată prea bine. Îmi dai tu una te looog? spun eu cu o voce de copilaș.
K: când se vor trezi și ceilalți, atunci da, îți voi da o clătită și nu doar una, dar dacă îndrăznești să pui mâna pe ele acum îți voi da una... una după cap!!
Eu: Ești rea! spun eu cu o voce de copil supărat.