I am A [+18]- Vol. II

Capitolul 1

     Trecusera aproape treizeci de minute si inca nu-mi puteam scoate din minte imaginea chipului plin de nervi al lui Adam. Tipul ala m-ar fi snopit in bataie fara sa clipeasca, daca am fi fost singuri in incapere. Privirea lui plina de ura si de nervozitate m-a inghetat pana in maduva oaselor.        

      Inca ne aflam in sufragerie. Toti erau asezati pe canapea si pe fotoliile de langa masa de cafea, numai eu eram asezata intr-un colt indepartat, incercand sa-mi revin din soc.

            -Nimeni nu m-a mai privit cu atata ura inainte. El de ce ma uraste in halul asta? m-am trezit spunand.

       Acum toata atentia era asupra mea. Grozav…

            -Poate ar trebui sa plec. Nu vreau sa cauzez conflicte, certuri, batai, am spus ridicandu-ma din coltul meu intunecat.

             -Tu glumesti? Cu siguranta nu pleci nicaieri. Cel putin nu acum, cand lucrurile au inceput sa fie atat de interesante, spuse Paul ranjind.

     Armand i-a dat o palma dupa cap parca facandu-l pe Paul sa amuteasca. Am zambit incercand sa-mi inabus rasul.

             -Paul are dreptate, zise Angel. Nu l-am mai vazut pe Adam atat de furios, de cand Armand a luat conducerea…

      Armand i-a dat o palma dupa cap si lui Angel reducandu-l si pe el la tacere. Daca nu as fi fost atat de ingrijorata pentru situatia mea as fi ras in hohote. Erau atat de haiosi si atat de… normali!

     Cand parintii mei mi-au spus ca vor fi plecati intreaga vara cu afaceri prin tara, am stiut ca voi fi singura si voi suferi in depresie, mai ales dupa toate cate mi s-au intamplat, dar… Propunerea Ellei de a sta aici, in aceasta casa alaturi de alti adolescenti pe care nu-i cunosc, mi s-a parut cea mai proasta idee pe care ar fi putut-o avea cineva vreodata, avand in vedere ca “-A” ar putea iesi de oriunde, iar Aaron care inca se afla in libertate si ma voia moarta… Dar acum propunerea Ellei nu mi se mai parea deloc prosta… ba chiar mi se parea interesanta.

            -Karina, de ce nu te duci sa te intinzi putin?propuse Armand. Ai avut o zi plina si cred ca esti foarte obosita.

      Ideea lui parea destul de buna. Am incuviintat din cap si am pasit sa ies din incapere, urmata de Ella. Am traversat holul, am urcat scarile si am pasit inspre “camera mea imprumutata”.

      Ma simteam oarecum vinovata… Ma aflam in casa asta de aproape o zi si deja aveam propria mea camera. Acum Adam unde avea sa doarma? Puteam foarte bine sa dorm si pe canapeaua din sufragerie, sau pe masa din bucatarie, dar nu voiam sa iau camera cuiva… Nu mi se parea corect.

      Dupa ce am intrat in camera, Ella mi-a urat noapte buna si mi-a promis ca totul va fi bine. Dupa ce a plecat, m-am asezat pe pat, intinzandu-ma si incercand sa-mi calmez putin gandurile, cand… O trosnitura ca al unui lemn aflat pe foc, sau ca al unui trunchi de copac, care se prabuseste, a spart linistea.

      Trosnitura a fost urmata de o izbitura zdravana, apoi de un tipat ingrozit… care ei bine era al meu. Nu am deschis ochii decat in clipa in care usa s-a deschis violent si in prag apar Armand si Angel amandoi cu cate o matura cu coada in mana.

      Cei doi ma priveau ingroziti. Armand a pasit in incapere, sigur pe el dar precaut.

            -Karina? Esti bine? intreba el.

      Am incuviintat din cap. Nu eram sigura ca mai stiam sa mai vorbesc dupa sperietura pe care am tras-o.

           -Esti ranita?intreba el.