Suntem îndrăgostiți?

Gândirea?

De cele mai multe ori pretind sa fiu ce mi place sa fiu. Iubesc sa aud vorbe ce poate sunt doar fantezii sau sunt prea dulci pentru a fi auzite. "Cine sunt eu?", "Cu ce te pot ajuta?", întrebări creionate în mintea mea destul de des. Ma împac cu gândul de a te iubi doar în mintea mea, pentru ca acolo ma regăsesc pe mine, pe noi și ce completează tabloul nostru perfect. Creez o lume doar pentru noi ce poate ne lasă în a face ce faceam sau ce nu făceam. Cunosc mii de stele, una mai strălucitoare ca alta, dar tu le faci sa fie mici, le tai din putere cu strălucirea și chipul tău perfect. Aprinzi cărbunii ce mențin căldură sufletului, iar cu lacrimile tale faci lucurile sa se schimbe, străbătând perfecțiunea.
Alerg zi de zi, noapte de noapte, pentru a ma împaca cu gândul, oare fac bine?
Mereu ma ajutai cu diferite sfaturi, diferite răspunsuri ce ma satisfaceau. Aveai ceva al tău, ce te făcea diferita.
Cum ar fi sa fim 2 salcâmi în toiul florilor și sa lăsăm florile sa pice, asa măcar am putea sa lăsăm totul într o parte și sa ne cuprindem dezgoliti. Te as lua în brate și te as săruta cu săruturi reci, buzele mele tăioase sa se înmoaie în dulceață ta, într un zahar ce mi ar determina sa o fac iar și iar, dăruindu mi dependenta.
Primesc cu drag gândul ca voi trece peste aceasta perioada rece, ca ma voi desprinde de triste, de trecutul abrubt ce mi cuprinde prezentul . Iubesc, visez, citez anumite lucuri. Cuprins de trăirile din jurul meu, inima mi se topeste, având mereu o căldură, o flacără, ce lasă urme, ce pretinde ca va menține mereu o lumina în întuneric.
Ma așez în pat, spunându mi noapte de noapte, ca nu voi regreta ce voi simți, ca voi stabili o legătură frumoasa, ca ma voi ocupa de astea exact după ce voi trece peste acest zbucium. Urmăresc de ceva timp o fata, cu ochii verzi, ușor plăpânda, gingășia ei, zâmbetul, fiind rupt din basme. Ma pune pe mii de gânduri, iar imaginea cu ea, ma face sa ma simt mereu bogat.
Mereu îmi imaginez ca mi șoptea, ca sunt și voi ramane doar al ei, roșindu ma ușor, ușor în obrăjori.
Cuprins de ploaia de afara, ce mi ataca geamul, glot cu glot, ceva parca ma striga.
Aud vocea ei!.. Oare sa fie adevărat?
Este chiar ea?.... Se aude din ce în ce mai departe. Incerc sa urmăresc vocea ei divina, dar parca se auzea de peste tot. Nu știam ce se întâmplă cu mine. Închid ochii, crezând ca poate asa ma voi putea gândi la altceva, dar brusc sunt întâmpinat de o lume noua. O vad pe un pod, îmbrăcată în haine scurte, cu un tricou legat în coltul bazinului, cu o pereche de blugi ce mențineau contrastul și o fașă pe creștetul capului, ce atârnă pana la pamant .
Strigând o cu toate puterile, își întoarce privirea către mine, oferindu mi un zâmbet larg și o îmbrățișare de mult dorita.
Căzut pe brate, ma imbin cu parfumul ei, ce parca ma mângâia pe piele. Inima mi bătea asa de tare, încât simteam ca ma va părăsi. Ma așez brusc cu capul pe pieptul ei, ascultându i bătăile inimii. Voiam sa o simt, sa ma apropii de ea mai mult ca de orice. Natura parca ne cuprindea, totul fiind creionat ca într un tablou.
Trăgând aer în piep, încerc sa i spun ce simt, cu o voce timida :
-Nu, nu, știu ce sa spun!
-Nu am cuvinte, vreau sa stau aici cu tine!
Vreau sa fiu cuprins mereu doar de tine, sa stau la pieptul tău, sa privesc lumea, cerul cu mii de stele... Sa stau la umbra ciresului și sa ma bucur de dulceața ta.
Ea, cu lacrimi pe obrajii copți, cu o voce tremurânda, începe sa mi șoptească :
-Sunt aici, dragule, sunt mereu cu tine!
-Poate sunt doar o silueta în preajma ta, dar mereu sa te gândești ca nu te voi lăsa singur.
Încerc sa o opresc din a spune vorbe, ce nu voiam sa le aud. Lacrimile mele udau pământul, iar eu ma îndepărtam din ce în ce mai mult de ea.