Ultima dată

Partea 1

In ziua de astazi monotonia ne fura dreptul de a ne bucura de cele mai simple gesturi. Incepem sa nu mai simtim ceea ce odata ne-a adus bucurie si ne lasa doar cu o senzatie care ne spune ca ceea ce se intampla este ceva obisnuit. Una cate una, incepem sa nu ne mai bucuram de prea multe lucruri care odata ne-au adus fericire. Si cel mai trist este ca fericirea se evaporeaza, incepem sa nu mai simtim starea aia de extaz cand revedem un prieten pe care nu l-am mai vazut de mult, sau cand poate primim o ciocolata sau o floare. Ne ramane doar surprinderea ca am avut parte de un asemenea gest, il acceptam si ne intoarcem din nou la acea monotonie.

Imi scutur capul, pentru ca deja trecuse ceva timp de cand trebuia sa fiu gata de plecare, iar eu dintr-un motiv sau altul imi tot amanam iesirea din casa miscandu-ma incredibil de greu. Ma uit inca odata in oglinda pentru a-mi pieptana parul saten. Eram imbracata cu o pereche de pantaloni stransi pe corp negri si o bluza simpla alba cu umerii goi iar o perche de tenesi albi imi completau tinuta. Sper sa nu imi fie frig, avand in vedere ca este luna octombrie iar afara incepea sa se simta faptul ca toamna a inceput. Ma aplec pentru a-mi ridica geaca de piele de pe pat, pe care o imbrac si ma uit in jur pentru a ma asigura daca am uitat ceva. Cu telefonul in mana, dau pe apelare rapida pentru a-mi suna prietena ca sa ii dau de stire ca am plecat de acasa. Dau telefonul pe difuzor pentru a-mi putea incuia usa de la casa, sprijinindu-mi telefonul de ureche cu ajutorul urmarului. Dupa cateva secunde imi intra casuta iar eu inchid. Imi bag cheile in buzunarul de la geaca si ii tastez un mesaj prin care o anunt ca in 10 minute ajung in aproprierea casei ei.

Fiind un oras mic, eu cu prietenii mei stam la o distanta relativ mica unul de celalalt, iar Dana sta cel mai aproape de mine. Sper sa fie gata, nu am starea necesara sa o astept iar frigul incepe sa isi faca simtita prezenta de indata ce trece putin timp mergand pe strada.

Imi vibreaza telefonul in buzunar, cu un raspuns  de la prietena mea spunandu-mi ca mai trebuie doar sa isi ia geaca pe ea si este gata de plecare. 

Oh, amandoua stim ca o sa astept dupa tine. 

Ii trimit insa un ok si continui sa merg.

...

-Era si timpul sa ajungeti aici, de data asta care dintre voi a avut ceasul stricat? ne intampina pe mine si Dana bunul nostru prieten Marcos. Imi dau ochii peste cap si il imbratisez.

-Buna si tie, spun iar apoi ma uit in jur vazand ca nu suntem singurele care am intarziat. Se presupunea ca trebuie sa fim 6 aici iar aici suntem doar 4; eu,
Dana, Marcos si Nadia. Unde sunt Estera si Lucas? intreb.

-Ajung peste o ora abia, au venit niste cunostinte de familie si pot pleca doar dupa cina. spune el asezandu-se pe un scaun fara sa se uite la mine.

Inaintez, asezandu-ma la locul in care stau de obicei, langa Dana pe canapea.

Acasa la Marcos este locul in care ne vedem majoritatea timpului, datorita parintilor sai care sunt mereu plecati. Tatal lui este sofer de tir, ceea ce il face sa fie plecat cate 3 luni in diverse curse ca mai apoi sa se intoarca acasa o luna, in care are o perioada de timp pe care sa o petreaca cu familia lui pana cand este chemat din nou. Mama sa in schimb vine acasa mai des, fiind plecata doar in timpul saptamanii intr-un oras apropriat pentru munca. De obicei vineri este ziua in care se intoarce acasa unde isi petrece sfarsitul de saptamana.

Astazi este joi, ceea ce imi aduce dintr-o data un semn de intrebare cu privire la intalnirea de astazi care de obicei nu s-ar fi intamplat. Maine atat Marcos cat si Dana lucreaza, iar Felicia are cursuri.

-Vrei ceva de baut? il aud dintr-o data pe Marcos. Imi scutur capul in semn ca nu, imi i-au pachetul de tigari din geaca, imi scot o tigara si o aprind. Ma uit pe masa si observ ca nu este scrumiera acolo. Inainte sa am sansa de a scoate un cuvant se ridica si o aduce de pe blatul din bucatarie, impreuna cu un pahar de apa pentru Dana.