Create your story[roleplay]

Welcome To JenJen

--Lucky

" [ Jensen Kassoth | | Lim Hyojin ]

Niciun suflet nu mai bântuia străduțele înguste dintre clădirile din centrul capitalei. Nu pentru că deja trecuseră ore bune de la apus și acum întregul oraș era în beznă, ci pentru că ploaia rece de început de primăvară se revărsa din cer precum gloanțele unei mitraliere asupra inamicului, atacând cu stropi atât de mari și de mulți încât mai că te întrebai cum de nu s-a revărsat canalizarea până acum.

Aparent, în ciuda vremii vremii necruțătoare, în peisaj și-a făcut apariția un tânăr îmbrăvat din cap până în picioare în negru, pășind grăbit prin bălțile ce se formaseră în denivelările cimentului. El e Jensen, și îi place să se considere pregătit pentru orice. Cu toate astea, cu siguranță nu este pregătit să îndure gerul de afară. Cel puțin, nu îmbrăcat cu paltonul ăla subțire care-i ajunge doar până la genunchi. Era ud până și la degetele de la picioare, motiv pentru care nu mai ocolea nici o băltoacă, iar gluga hanoracului pe care-l avea sub palton era deja leoarcă, deci, cu toate c-o avea pe cap, îi era, cel mult, inutilă.

Cum de a fost atât de neglijent încât să plece de acasă atât de nepregătit? Ei bine, nu era din cauza faptului că abea se trezise (deși ăsta e adevărul, era deja întuneric afară câd a făcut și el ochișori), căci văzuse prognoza meteo. Ci se gândise că coborî din mașină mai aproape de locație, așa că nu s-a înfofolit. Cu toate acestea, nu a luat în calcul posibilitatea că tocmai centrul va fi atât de pustiu încât să fie nevoit să își abandoneze mașina cinci străzi mai în colo. Până la urmă, nu voia să fie ochit, iau in Bugatti de milioane de euro ar fi fost, zic eu, cam greu de ignorat în astfel de circumstanțe.

Trecând peste faptul că JenJen era deja un țurțure, și abea mai reușește să își îndoaie degetele... aparent prima intenție a tânărului a fost să descuie ușa casei țintei sale folosindu-și trusa de micunelte imediat ce a ajuns. De obicei ar fi fost profesionist. Ar fi inspectat zona.

Dar dacă ar mai fi pierdut zece secunde afară ar fi devenit dvenit de-a dreptul un cub de gheață.

Avea în plan să-și termine repede treaba. Să pună capăt la tot cu un glonț și apoi să se întoarcă acasă, să facă o baie lungă și fierbinte și apoi să se bage sub toate păturile pe care le are în casă. Și crede-mă. Are o casă mare. Și multe, multe pături.

Mare i-a fost surpriza când, în timp ce pășa ca un asasin (ce este) prin întunericul coridoarelor casei, cu o mână pe cuțitul dintr-un buzunar și cu cealaltă pe pistolul din al doilea buzunar, a zărit cadavrul celui pe care se presupunea că este plătit să-l ucidă. Dar nu asta l-a surprins cel mai mult. Ci faptul că, alături de răposat mai era un tânăr, cu părul colorat într-o nuanță de berde pe care putea s-o asemene doar cu antigelul pe care-l folosea la mașina sa.

S-a oprit pe loc în întuneric, analizându-i cu atenție fiecare mișcare. Nu se făcuse observat. Nu i s-au auzit pașii. Nici respirația. Mai tare se auzeau parcă stropii de apă ce-i curgeau pe gresie din păr, însă el era precum o fantomă. N-avea de gând să-l ucidă pe puști. Nu omoară fără contract. Adică, nu dacă nu este nevoit. Însă... era curios ce se va întâmpla mai departe.

Ei bine, cum și de ce l-a ucis băiatu’ tău pe nenea e alegerea ta, so here u go~ <3